Lovitură pentru FCSB: Denis Alibec! Gigi Becali vrea să cumpere alt atacant

Alibec revenise la returul cu Shkendija (1-2), unde a jucat o repriză, iar apoi a bifat și 30 de minute în înfrângerea cu Dinamo din campionat, 3-4.

Ulterior s-a accidentat din nou și a ratat următoarele confruntări: 3-2 cu Drita, 0-1 cu Unirea Slobozia și 3-1 cu rita.

Denis Alibec revine după pauza internațională din luna septembrie

Potrivit fanatik, Alibec va rata și partidele de campionat cu Rapid, FC Argeș și CFR Cluj, respectiv dubla manșă din play-off-ul UEFA Europa League cu Aberdeen.

Atacantul de 34 de ani nu va putea fi convocat nici la echipa națională de către Mircea Lucescu la începutul lunii septembrie, când România are de jucat un amical contra Canadei (5 septembrie) și o partidă din preliminariile Cupei Mondiale cu Cipru (9 septembrie).

Alibec va fi apt de joc după pauza destinată echipelor naționale, astfel că revenirea sa s-ar putea produce în meciul de campionat cu Csikszereda, programat în data de 13 septembrie.

Gigi Becali pare că a uitat de Alibec, asta deoarece a anunțat că vrea să transfere un atacant care să împartă minutele cu Daniel Bîrligea, adică exact rolul pentru care-l adusese pe Denis.

”Dacă ne calificăm în Europa League, mai cumpăr doi jucători. Am zis că aduc unul, dar poate aduc doi dacă ne calificăm. Mai trebuie un atacant, că n-avem. Nu poți să joci numai cu Bîrligea. Va reveni și Olaru, va reveni și Politic, și George, și Lixandru, care a intrat bine, și Chiricheș”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*