
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a vorbit despre situația lui Marius Șumudică, omologul său de la Rapid, înaintea partidei directe din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii României. Derby-ul este programat luni, 12 mai, cu începere de la ora 21:00, pe Arena Națională. „Câinii roșii” vor fi gazdele întâlnirii.
Zeljko Kopic a avut un mesaj pentru Marius Șumudică înainte de Dinamo – Rapid: „Trebuie să ai putere mentală”
Întrebat dacă este normal să apară non-stop informații legate de schimbarea lui Marius Șumudică, Zeljko Kopic a explicat că așa stau lucrurile atunci când vine vorba despre un club important, cu pretenții. În accepțiunea „principalului” de la Dinamo, este necesar ca „Șumi” să facă față presiunii, însă și conducerea trebuie să-l sprijine pe el în vederea atingerii obiectivelor impuse.
Pentru a-l ajuta pe rivalul din campionat, Kopic s-a folosit de experiența pe care a avut-o el în România până în prezent. Acum, lucrurile stau foarte bine în ceea ce-l privește pe croat, însă situația lui nu a fost tocmai roz în trecut.
„Așa se întâmplă în viața de antrenor. Avem un exemplu de astfel de situație și de la mine. Când am venit la echipă, cu tot respectul pentru domnul Ovidiu Burcă, echipa avea probleme. După am progresat și am obținut câteva rezultate bune.
Apoi a venit o perioadă mai slabă. Luam goluri în ultimele minute. Am avut câteva probleme interne. Apoi au început discuțiile despre Kopic, dacă este opțiunea potrivită pentru Dinamo.
Atunci ai două opțiuni. Dacă nu poți face față într-o astfel de situație, atunci nu poți să fii antrenor la Dinamo. Trebuie să ai putere mentală ca să crezi în tine, să crezi că poți să faci ceva cu această echipă pentru a depăși această problemă.
„Știu cât este de greu pentru domnul Șumudică. Sunt sigur că face tot ce e mai bun pentru echipa sa”
Acum s-a ajuns la concluzia despre Kopic că a făcut câteva lucruri bune. În noul sezon, însă, lucrurile o iau de la capăt. Se poate spune despre Kopic că a avut un sezon bun, dar poate trebuie schimbat dacă lucrurile nu merg bine. Aceasta este partea normală din fotbal.
Dar cred că dacă vrei să fii antrenorul Rapidului, cu tot respectul pentru fiecare echipă, dar vorbim despre un club mare, cu un număr consistent de suporteri… La fel și FCSB, Craiova sau CFR Cluj.
Trebuie să înțelegi ca antrenor la astfel de echipe că presiune va fi mereu. În astfel de situații, la Rapid așa funcționează lucrurile. Iar pentru domnul Șumudică, nu e vorba că apar antrenorii, dar știu cât este de greu. Sunt sigur că face tot ce e mai bun pentru echipa sa”, a declarat Zeljko Kopic, citat de fanatik.ro.
Leave a Reply