Zeljko Kopic își „aplaudă” elevii, după Dinamo – Rapid 0-0: „Am stat în terenul lor”

În ciuda faptului că echipa sa a dominat categoric meciul și a ratat victoria cu Rapid, antrenorul Zeljko Kopic s-a declarat la finalul partidei mulțumit de jocul prestat de către jucătorii săi.

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu Rapid, pe Arena Națională, în etapa a 8-a, iar în urma acestui rezultat, „câinii” rămân pe locul 6 în clasament, ultimul din play-off.

Zeljko Kopic, mulțumit de fotbaliștii săi după „remiza albă” cu Rapid 0-0

„Alb-roșii” au remizat fără goluri cu Rapid, pe Arena Națională, în runda a opta, iar în urma acestui rezultat, „câinii” rămân ultimii în play-off.

În ciuda faptului că echipa sa a dominat categoric meciul și a ratat din toate pozițiile, tehnicianul croat al lui Dinamo Zeljko Kopic s-a declarat satisfăcut de prestația elevilor săi.

Kopic a ținut să remarce în mod special jocul prestat de Cătălin Cîrjan, măcinat de probleme medicale înaintea meciului, dar integralist contra Rapidului, dar și revenirea lui Dennis Politic, după accidentarea care l-a ținut săptămâni de zile departe de meciurile oficiale.

„Cred că am jucat bine azi, am controlat jocul și am avut multe șanse. Am stat mult în terenul lor și cred că mă pot declara satisfăcut de această evoluție.

E important că a revenit și s-a simțit bine (n.r. despre revenirea lui Dennis Politic). Nu puteam să mă aștept la multe lucruri de la el, mai ales că a absentat o perioadă. Toți jucătorii au avut o mentalitate bună, au știut să lupte și au fost competitivi. Cîrjan a jucat 90 de minute și a făcut-o foarte bine.

Vedem ce opțiuni vom avea la meciul viitor, noi încercăm să jucăm un fotbal bun. Din nou spun, sunt mulțumit de jocul din această seară”, a spus Zeljko Kopic, la DigiSport.

Alexandru Roșca râde de adversari. „Am fost mult peste ei. Nu am avut nicio minge de apărat”

Alexandru Roșca, portarul lui Dinamo, îi ironizează pe giuleșteni și spune că echipamentul său a rămas imaculat la finalul jocului, deoarece adversarii nu l-au obligat să facă niciun plonjon pe toată durata meciului terminat nedecis, scor 0-0.

„Trebuia să câștigăm, am fost mult peste ei. Nu am avut nicio minge de apărat. Ne așteptam să ne pună mai multe probleme, dar am fost și noi foarte motivați. Ne pare rău că nu avem rezultatele dorite. Ne dorim să mai urcăm în clasament, să creștem și să construim pentru sezonul viitor. Am avut momente bune, proaste, dar toate m-au făcut mai tare. Ne așteptăm să vină mulți fani cu „U” Cluj și să facem o figură frumoasă”, a spus și Alexandru Roșca.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*