Vladimir Screciu, anunț înaintea derby-ului Universitatea Craiova – FCSB: „Nu e vorba de restart”

Universitatea Craiova dispută cu derby-ul cu FCSB, duminică, de la ora 21:00, pe arena „Ion Oblemenco”, în etapa a 4-a a play-off-ului.

Oltenii sunt pe locul trei, la trei puncte de liderul FCSB. Mijlocaşul Universităţii Craiova, Vladimir Screciu (25 de ani) spune că obiectivul echipei sale este să nu mai piardă niciun punct pe teren propriu propriu până la finalul campionatului.

„Avem un obiectiv: să nu lăsăm niciun punct să plece de pe terenul nostru”

De altfel, de la venirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică, Ştiinţa are victorii pe teren propriu: cu Universitatea Cluj (2), Poli Iaşi, Oţelul şi Farul. Universitatea Craiova este lider în ierarhia meciurilor jucate pe teren propriu în acest sezon, 10 victorii, 5 egaluri şi un singur eşec, cu CFR Cluj.

Vladimir Screciu spune că trăia cu nostalgia unui meci cu „casa închisă”, el considerând că se vor vinde toate biletele pentru partida de duminică. Circa 3.000 de bilete mai erau la vânzare la începutul week-end-ului pentru derby-ul Universitatea Craiova – FCSB.

„Suntem conștienți că ne așteaptă un meci destul de greu, cum sunt toate meciurile din campionat, dar avem avantajul de a juca acasă, cu un stadion plin. Pe această cale apelez la suporteri să fie alături de noi din primul minut până în ultimul minut. Atmosfera nu a fost una bună după eliminarea din Cupa României, dar a doua zi am avut o ședință și cred că mulți dintre noi am înțeles ceea ce voia să zică antrenorul.

Pentru noi meciul de duminică este unul foarte important, trebuie să dăm uitării ce s-a întâmplat la Cluj. Ne-am refăcut foarte bine, toți jucătorii s-au recuperat și sunt nerăbdători. Nu e vorba de restart, fiindcă primele două meciuri din play-off le-am câștigat, deşi la Cluj am făcut o partidă mai puțin bună.

Avem un obiectiv: să nu lăsăm niciun punct să plece de pe terenul nostru. Îmi-era dor de un meci cu casa închisă, pentru că în ultima perioadă n-am mai jucat cu sold-out, publicul este unul aparte, ne ajută foarte mult. Dar meciul ăsta este cu totul special, mai ales pentru suporteri, știm ce rivalități sunt între aceste două echipe și suntem încrezători. Este o finală, fiindcă toate meciurile din play-off sunt finale pentru noi.

Am pierdut una, dar am câștigat două și acum vrem să o câștigăm pe următoarea, mai ales că jucăm acasă. Mai urmează apoi încă șase, dar principalul obiectiv acum este meciul de duminică. Obiectivul este să ne clasăm cât mai sus, să câștigăm fiecare meci în parte” a declarat Vladimir Screciu.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*