Umilință pentru FCSB în Andorra? Fanii locali intră gratis, românii plătesc 65€! Decizia care a stârnit furtună înainte de retur!

Cu doar o zi înainte de returul cu FCSB din preliminariile UEFA Champions League, Inter Club d’Escaldes a luat o decizie care a șocat și enervat suporterii români: intrare gratuită pentru rezidenții din Andorra, în timp ce fanii FCSB trebuie să plătească 65 de euro pe bilet!

Clubul andorran a anunțat oficial că toți cei care locuiesc în Andorra vor putea intra fără să scoată vreun ban din buzunar, doar pe baza pașaportului sau a vizei de reședință. Măsura a fost prezentată ca una de „încurajare a participării locale”, dar în România a fost percepută drept o jignire directă la adresa suporterilor FCSB, care trebuie să scoată din buzunar aproximativ 330 de lei pentru un loc în peluza destinată oaspeților.

Contrastul este și mai mare dacă ne uităm la prețurile din tur, disputat pe Arena din Ghencea, acolo unde cel mai ieftin bilet a costat doar 30 de lei, iar cele mai scumpe au fost la VIP, cu 200 de lei.

Revolta suporterilor români nu a întârziat să apară, mai ales în condițiile în care partida retur are loc pe “Estadio Comunal de Aixovall”, o arenă mică, cu doar 1.500 de locuri, construită în 1999, cu teren cu iarbă naturală.

O notă ironică a întregii povești este dată de culorile tribunelor stadionului, vopsite în roșu, galben și albastru, ceea ce aduce automat aminte de steagul României. Așadar, FCSB va juca într-un decor „tricolor”, dar pe un teren ostil, unde suporterii echipei române sunt tratați cu dispreț la casele de bilete.

Partida este programată marți, la ora 21:30, și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul DigiSport.ro și în aplicația Digi Sport. Rămâne de văzut dacă băieții lui Charalambous vor reuși să răspundă pe teren la această provocare venită din partea campioanei Andorrei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*