
UEFA a prefațat duelul Lyon – FCSB și a anunțat ce trebuie să facă roș-albaștrii pentru a întoarce scorul în Franța.
FCSB are o misiune imposibilă la Lyon. În returul de joi seară, elevii lui Elias Charalambous pornesc cu șansa a doua din cauza înfrângerii înregistrate la București, 1-3. UEFA nu crede că pentru roș-albaștri s-a terminat definitiv parcursul în Europa League, dat fiind faptul că au arătat un joc solid împotriva unor adversari mult mai bine cotați.
Cum poate face FCSB remontada cu Lyon: „Are nevoie de o performanță uriașă”
Elias Charalambous a avut o conferință de presă în care a susținut că încă mai crede în șansele elevilor săi. Atmosfera e bună la echipă, iar jucătorii au o energie bună despre care a punctat și Paulo Fonseca, antrenorul celor de la Lyon.
Pe site-ul celor de la UEFA au fost notate câteva detalii despre meciul Lyon – FCSB. Forul internațional a subliniat că roș-albaștrii trebuie să aibă o prestație uriașă în deplasarea din Franța pentru a produce surpriza. De asemenea, a evidențiat faptul că înfrângerea din optimi a venit după un șir de rezultate foarte bune în cupele europene.
„Fofana a făcut diferența la București. Atacantul belgian a marcat în minutele 86 și 89 și și-a pus echipa într-o poziție foarte bună înainte de a doua manșă a dublei. FCSB va avea acum nevoie de o performanță uriașă în Franța, după ce a pierdut doar pentru a treia oară în ultimele 13 meciuri din UEFA Europa League, încercând să treacă în optimi pentru prima dată de la campania 2005-2006”, se arată pe site-ul UEFA.
Gică Popescu, mesaj optimist înainte de Lyon – FCSB: „Poate întoarce rezultatul”
Componentul Generației de Aur a vorbit despre returul Lyon – FCSB și a precizat că în fotbal se întâmplă atât de multe surprize încât și FCSB poate ajunge în sferturile de finală. Ar fi pentru prima dată când roș-albaștrii trec de optimi după sezonul 2005-2006.
„Am văzut atâtea surprize în fotbalul mondial de-a lungul anilor, încât îmi place să cred că FCSB poate întoarce rezultatul”, a declarat președintele Farului, la un eveniment organizat de Federația de Fotbal din Turcia la București.
Partida Lyon – FCSB va avea loc joi seară, de la ora 22:00. Meciul va fi live text pe www.prosport.ro și live video online pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Echipe probabile:
Lyon: Perri – Tagliafico, Niakhate, Mata, Maitland-Niles – Matic, Tessmann – Nuamah, Tolisso, Cherki, Mikautadze
FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Ștefănescu – Edjouma, Chiricheș – Miculescu, Toma, Musi – Băluță
Leave a Reply