Elvir Koljic, atacantul Universității Craiova, ar putea pleca de la echipa olteană mai devreme decât se aștepta, iar destinația sa surprinzătoare ar putea fi rivala FCSB.
Deși în ultimele zile s-a vehiculat un transfer în țara natală, bosniacul se află acum în vizorul campioanei României, FCSB.
Koljic, aproape de finalul contractului cu Craiova
Atacantul bosniac de 29 de ani a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova, iar oficialii clubului au confirmat deja că nu va semna prelungirea la finalul acestui sezon. În acest context, oltenii ar putea lua în calcul despărțirea mai rapidă pentru a evita să-l piardă fără compensații financiare.
Inițial, FK Sarajevo, ocupanta locului 3 în campionatul Bosniei, s-a arătat interesată de serviciile lui Koljic, dar GSP susține că varianta FCSB este tot mai aproape să devină realitate.
Universitatea Craiova ar prefera ca atacantul să ajungă în afara României, însă o ofertă financiară avantajoasă din partea roș-albaștrilor ar putea schimba complet planurile conducerii clubului.
Daniel Popa pleacă la Aktobe
Informația a fost confirmată și de Mihai Stoica, care a declarat că FCSB va aduce un nou atacant în locul lui Popa. Jurnaliștii kazahi au relatat și ei detaliile mutării, precizând că Popa va ajunge la Aktobe în al doilea stagiu de pregătire.
„Din informaţiile noastre, Aktobe a ajuns la un acord cu Steaua (n.r – FCSB) pentru transferul lui Daniel Popa, un atacant de 28 de ani. Popa se va alătura lui Aktobe în al doilea stagiu de pregătire”, au notat jurnaliștii azeri conform primasport.ro.
La Aktobe, atacantul de 28 de ani se va alătura fostului său coechipier de la FCSB, portarul Andrei Vlad, care a semnat cu echipa din Kazahstan în această iarnă.
Daniel Popa a fost adus la FCSB în vara anului trecut, de la U Cluj, însă nu a reușit să se impună în echipa campioanei. În această iarnă, el a fost nevoit să semneze un nou contract cu clubul, după ce fusese exclus de pe lista oficială a LPF, iar regulamentele nu permiteau reintroducerea sa înainte de deschiderea perioadei de mercato. Noua înțelegere fusese semnată pe un an și jumătate, cu un salariu lunar de 16.000 de euro.
Leave a Reply