
Rapid nu traversează cel mai bun moment, iar jucătorii resimt din plin lipsa rezultatelor.
Borisav Burmaz, supărat din cauza criticilor primite
Borisav Burmaz este unul dintre jucătorii care evoluează aproape meci de meci pentru Rapid. Evoluțiile sârbului nu au fost mereu convingătoare, iar acest lucru nu a trecut neobservat de către fani și cei din club.
Mai mult, Burmaz s-ar afla pe lista neagră a lui Șumudică și ar urma să plece în această vară. Atacantul se află de la începutul anului 2024 la Rapid.
„Niciodată în viaţa mea nu am fost criticat atât de mult, poate şi pentru că n-am jucat la un club de asemenea calibru. La început am avut o perioadă dificilă, dar am vorbit cu mulţi oameni, cu unii dintre colegi, cu antrenorii care mi-au spus că e normal la acest nivel, când joci pentru un club important.
Şi jucătorii din Spania de la echipe de vârf sau din Premier League trebuie să depăşească aceste lucruri şi trebuie să fie puternici mental.
Eu ştiu însă ce valoare am şi cât pot oferi, iar acum criticile nu mă mai afectează atât de mult”, a spus Burmaz, potrivit orangesport.ro.
Neil Lennon: „Sunt surprins”
Chiar dacă au trecut 9 luni din momentul plecării sale de la Rapid, Neil Lennon continuă să se gândească la fosta sa echipă. Faptul că giuleștenii au părăsit Cupa României în penultimul act al competiției l-a făcut pe antrenorul nord-irlandez să spună că este dezamăgit.
„Nu am urmărit ceea ce s-a întâmplat. Sunt destul de ocupat cu proiectul meu. Nu este deloc bine că Rapid a fost eliminată din Cupa României. Sunt surprins și dezamăgit de jucători„, a spus Neil Lennon, pentru Sportpesurse.ro.
Întrebat despre situația lui Marius Șumudică, Neil Lennon a preferat să nu răspundă. Reamintim că tehnicianul român l-a atacat în mai multe rânduri pe predecesorul său pentru felul în care a găsit Rapidul în momentul venirii sale.
Leave a Reply