
Florin Talpan, juristul CSA Steaua, este decis să se facă dreptate în „războiul” cu FCSB și a cerut oficial, la FRF, ca echipa finanțată de Gigi Becali să fie exclusă atât din Superliga, cât și din Liga Campionilor, dar mai ales ca Steaua să îi ia locul.
Steaua București a obținut o victorie importantă în cadrul acestui conflict, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul făcut de FCSB cu privire la decizia din octombrie 2023 în legătură cu trofeele „roș-albaștrilor”. Astfel, din punct de vedere juridic, FCSB are în palmares doar cele două titluri câștigate în sezoanele 2023-2024, respectiv 2024-2025.
Potrivit Asociației Steliștilor 1947, decizia ÎCCJ este definitivă și nu poate fi ignorată, mai mult, trebuie aplicată imediat.
Florin Talpan cere excluderea FCSB din Superliga și Liga Campionilor
CSA Steaua București a obținut o victorie foarte importantă legată de palmaresul „roș-albaștrilor”, instanța dând dreptate clubului Armatei cu privire la trofeele din perioada 1947-1998, vorbim printre altele inclusiv de Cupa Campionilor Europeni din 1986.
În acest context, Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a cerut, în mod oficial, Federației Române de Fotbal să excludă FCSB din Superliga și din Liga Campionilor, iar Steaua să treacă în locul echipei lui Gigi Becali.
Într-o postare făcută de Asociația Steliștilor 1947 (AS47) se precizează faptul că decizia ÎCCJ, potrivit căreia FCSB nu este continuatoarea Stelei, este „definitivă și executorie”, iar „motivarea completă nu este o condiție pentru aplicarea hotărârii”, fiind „doar o chestiune de redactare, nu un obstacol în calea executării”.
„Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie definitivă, care confirmă că Steaua deține palmaresul 1947–1998. În România, deciziile definitive se pun în aplicare imediat, fără a fi condiționate de motivare”, se mai arată în postarea celor de la AS47. Pentru perioada 1947-1998 este vorba de 20 de titluri de campioană, inclusiv de Cupa Campionilor Europeni din 1986.
„Din actele încheiate începând cu anul 1948 nu a existat nicio preluare a dreptului asupra palmaresului fostei echipe de fotbal «Steaua București» de către Asociația Fotbal Club Steaua București, pe care aceasta să îl fi transmis ulterior către pârâta-reclamantă (n.r. – FCSB) în baza actelor încheiate la nivelul anului 2003” și că „este evidentă concluzia logico-juridică în sensul că nici în perioada 2003-2017 pârâta-reclamantă (n.r. – FCSB) nu este titulara vreunui drept asupra acestui palmares”, se arată în motivarea Curții de Apel București.
FRF, „amenințată” de AS 47: „Nu va rămâne fără urmări”
În postarea menționată, AS 47 solicită aplicarea imediată a deciziei ÎCCJ, precum și notificarea forului european și al LPF cu privire la statulul juricia al palmarsului, corectarea tuturor materialelor oficiale FRF/LPF referitoare la palmarerul „Stelei”, dar și încetarea folosirii abuzive a identității Stelei de către FCSB. „Refuzul FRF de a nu respecta legea nu va rămâne fără urmări”, au conchis reprezentanții AS 47.
Leave a Reply