
Simona Halep s-a retras din tenis la începutul acestui an și a ales un alt mod de viață, departe de presiunea pe care o simțea din cauza competițiilor.
Fostul lider WTA a dezvăluit recent că se simte foarte bine de când a renunțat la tenis și că, în acest moment, reușește să trăiască mai mult în prezent.
Simona Halep se acomodează cu noua viață
Simona Halep a ales să se retragă din tenis la începutul acestui an, după ce a fost eliminată în primul tur la Transylvania Open, de către italianca Lucia Bronzetti. Recent, fostul lider WTA a vorbit despre viața pe care o trăiește după retragere și a dezvăluit că este extrem de mulțumită cu decizia pe care a luat-o.
„Îmi place foarte mult viața asta, mă simt mult mai relaxată, pot să dorm liniștită fără presiunea și emoțiile pe care le aveam tot timpul. Fiind o sportivă foarte disciplinată, îmi plăcea ca totul să fie perfect și aveam permanent stresul ăsta. Acum pot spune că sunt relaxată, mă bucur de viață într-un fel pe care nu l-am cunoscut până acum.
Încep să descopăr multe lucruri noi și-mi place. Sunt împăcată, bucuroasă pentru decizia luată la Cluj și acum aștept să-mi văd ce-mi rezervă viața. Am descoperit viața normală, de zi cu zi, lucrurile minore, simple, dar totodată foarte importante. Am mai multă grijă de mine, dau mai multă atenție persoanei mele și nu mai privesc totul ca pe un obiectiv. Încerc să învăț să trăiesc ziua de acum.
În tenis mereu te antrenezi astăzi pentru săptămâna viitoare sau următorul turneu. Tot timpul privești în viitor, dar acum încerc să privesc și să trăiesc în prezent”, a precizat Simona Halep, conform DigiSport.
Cum a decis Simona Halep să se retragă din tenis
Simona Halep a dezvăluit că nici măcar părinții ei nu știau că are de gând să se retragă din tenis. Totodată, sportiva din Constanța a mai povestit că nu își dorea o ceremonie mare pentru acest moment important.
„La Cluj nici părinţii mei nu ştiau că mă voi retrage, am avut un feeling urât, parcă nu mai puteam. Şi la finalul meciului le-am spus că am decis să mă retrag. A fost decizia mea şi sunt împăcată că am luat-o la Cluj.
Nu am vrut o ceremonie mare, am făcut cum am vrut eu, deşi Darren Cahill voia altceva. Dar ce am făcut, fac pe barba mea. Dar am învăţat mereu şi am ascultat mereu şi le mulţumesc tuturor care au fost alături de mine”, a mai spus Simona Halep, conform sursei menționate anterior.
Leave a Reply