
Clipe grele pentru Cristian Petre (57 de ani), antrenorul secund al Rapidului.
Marius Șumudică a găsit un doctor în parcare: „Două minute dăduse mâna cu Sf Petru”
Meciul cu FCSB a fost trăit la intensitate maximă de către cei de la Rapid, iar Ciprian Petre a ieșit cel mai rău. Secundul lui Marius Șumudică a suferit un infarct și a fost operat de urgență pentru a i se salva viața.
La 4 zile după meciul cu FCSB, Marius Șumudică a povestit cu lux de amănunte ceea ce i s-a întâmplat lui Cristian Petre, dar și care a fost marele noroc al acestuia.
„Am fost la spital, a avut noroc. A făcut infarct. L-am văzut că nu era ok în timpul meciului, a leşinat în drum spre casă. A refuzat să meargă la doctor a doua zi. Într-un final s-a simţit rău, am găsit un doctor, care e prietenul meu, cu toate că e FCSB-ist, am avut norocul să-l găsesc în parcare, i-am zis că i-l trimit pe secundul meu. Mi-a trimis mesaj în 20 de minute: ‘E praf, intru cu el în sala de operaţie, infarct’. Mi-a zis că două minute dăduse mâna cu Sf Petru. După l-au readus la viaţă.
Poate sunt un tip care nu ţin în mine, el ţinea în el, se consuma. Eu sunt mai expansiv, certăreţ, mă exteriorizez, am şansa asta. Azi mi-am făcut analizele, să văd problemele şi eu, te aştepţi la orice. Stresul te omoară, eu îl cunosc de 30 de ani, mi-a dat mesaj şi mi-a zis ‘Eşti îngerul meu, mi-ai salvat viaţa’. Dacă nu ajungea la spital, poate nu mai era printre noi. Mă bucur că am făcut o faptă bună, să-l prind pe doctor în parcare, să-l opereze cu succes.
După ce şi-a pierdut soţia, riscam să-l pierd ca om, nu l-am lăsat, am stat alături de el, şi de copiii lui, îl cunosc pe băiatul lui. E ca şi fratele meu, am crescut împreună, am jucat împreună. Îmi pare bine că am avut o secundă…norocul că nu începusem antrenamentul. E câte un spital care se ocupă de nfarcturi în ziua respectivă, te trimite la nu ştiu ce spital. Am avut aşa o inspiraţie, nu vreau să par erou. S-au legat toate, Dumnezeu aşa a vrut. E secundul meu, nu-l voi lăsa”, a declarat Marius Şumudică, la conferinţa de presă.
Marius Șumudică, atac frontal la MM Stoica: „A ieșit vasalul și a spus ce s-a întâmplat”
La conferința de presă dinaintea meciului cu Universitatea Craiova, Marius Șumudică a ieșit la atac. Antrenorul Rapidului consideră că giuleștenii sunt dezavantajați în mod clar de arbitraj, iar acest lucru s-a văzut din plin la derby-ul cu FCSB.
Șumudică a adus aminte despre vremea Cooperativei, când toată lumea trăgea într-o singură direcție.
”Sunt de acord total cu Rădoi (n.r. că Rapid, Craiova și Dinamo sunt cele mai dezavantajate echipe din play-off de către arbitri). Din punctul meu de vedere, cele trei au fost cele mai dezavantajate. Din partea Federației, nu (n.r. nu a existat nicio ieșire publică în legătură cu problemele de arbitraj din meciul cu FCSB), dar din partea colegului tău care face parte din structura unui club a fost. Dacă nu ne-a explicat domnul Vassaras ce s-a întâmplat, a ieșit vasalul și a spus ce s-a întâmplat.
Clubul s-a ocupat, a făcut fel de fel de demersuri, am văzut comunicate. La unele televiziuni, au fost scoase în evidență faze pro-Steaua, pro-FCSB, pardon, și nu au fost evidențiate cele în care a fost dezavantajată Rapid. Sunt o sumedenie, mi-au rămas pe retină. Când te duci acasă, îți aduci aminte. Dacă și părerea lui Rădoi e aceeași, ce să mai spun.
Din ce am înțeles, CCA nu face niciun anunț dacă ia decizii împotriva brigăzii. Văzând că nu mai sunt delegați, atunci ne vom da seama. Campionatul e jucat de când a început play-off-ul. Eu nu am mai văzut așa ceva ce s-a întâmplat la meciul cu FCSB de pe vremea Cooperativei.
Cu tot respectul, oameni de fotbal, oameni abilitați, care știu foarte bine ce s-a întâmplat vin și te mai și prostesc în față spunând că a fost fault în atac. E ca la alba-neagra, îți iau banii la mișto”, a declarat Marius Șumudică.
Leave a Reply