Se repetă pentru FCSB cursa disperată spre play-off? Mărturii în premieră de pe banca tehnică: „Așa am plecat de pe penultimul loc!”. EXCLUSIV

FCSB nu e la prima situație când aleargă disperată pentru a prinde playoff-ul Superigii de fotbal. Așa s-a întâmplat și acum 6 ani.

Dar, și sezonul trecut a fost aproape la fel, și de fiecare dată gruparea păstorită de Gigi Becali a revenit în forță. În 2025 a câștigat titlul, dar în 2020 a ieșit abia pe locul 4.

Cum ajunge FCSB în playoff? Ce s-a întâmplat acum 6 ani

În etapa 20 din 26 din Superliga, sezonul 2019-2020, roș-albaștrii au învins cu 2-0 pe Gaz Metan Mediaș, apoi pe Viitorul Constanța și pe Universitatea Craiova, toate trei rivale la play-off. Practic, luaseră deja o opțiune importantă pentru că în ultimele 4 runde au cucerit doar două puncte (două remize și două înfrângeri).

Marcel Abăluță a fost secundul lui Bogdan Argeș Vintilă în mandatul de la FCSB, sezonul 2019-2020. Un sezon început catastrofal de gruparea roș-albastră.

Fostul fotbalist susține acum, într-un amplu interviu pentru ProSport, că ar putea exista o similitudine cu acest sezon.

„(n.r. FCSB poate să repete sezonul trecut?) După ultimul meci, cel cu Craiova, scor 1-0, eu cred că poate repeta acea performanță. Pentru că am simțit jucătorii că s-au strâns. Am simțit că au o ambiție mai mare și că arată ca o echipă acum.

(n.r. De care parte ești? Cu FCSB sau cu Steaua?) FCSB. Dar, dacă va fi un meci FCSB cu Steaua, o să țin cu amândouă. De Steaua mă leagă locul în care am copilărit, unde am crescut, terenurile de antrenament, stadionul.

14:31

Nelu Varga i-a decis viitorul lui Andrea Mandorlini! Ce urmează la CFR Cluj: „Sper să începem să nu mai luăm atâtea goluri”. EXCLUSIV

14:25

Oficialul clubului a spus public ce șanse sunt ca Gică Hagi să semneze cu echipa lui!

Este normal să am o afinitate și pentru acel loc. Să câștige care este echipa mai bună în duelul ăsta.

„A fost o perioadă grea atunci. Cred că la fel ca asta”

(n.r. FCSB în momentul de față în campionat poate prinde play-off-ul?) Da, cred că poate prinde. Așa a fost și când eram eu antrenor secund acolo, tot așa am prins, pe ultima sută, play-off-ul

În 2019, când am avut un meci direct acasă cu Mediaș și am învins, parcă, 2-0, am prins play-off-ul. Și venisem tot așa, de pe penultimul loc.

A fost o perioadă grea atunci. Cred că la fel ca asta. Mă refer în campionat. În campionat eram penultimul loc. Interesant e că e o similitudine cu 2019-2020, deci sunt șase ani de atunci”, ni s-a confesat Abăluță.

  • UN AMPLU INTERVIU CU MARCEL ABĂLUȚĂ PUTEȚI VIZIONA MAI JOS

 

Între octombrie 2019 și iulie 2020 Marcel Abăluță a fost secundul lui Bogdan Argeș Vintilă la FCSB.

Abăluță, astăzi antrenor la juniorii celor de la Daco-Getica, a fost un fotbalist important la nivelul primei ligi din România și s-a remarcat mai ales în tricoul celor de la Petrolul și Farul. Cu prima dintre ele a câștigat Cupa României în 1995. Mijlocașul a adunat peste 250 de meciuri în Liga 1 și și-a început cariera de antrenor în 2014.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*