Rapid Bucureşti, 13-0 cu o echipă de amatori din Arabia! Boupendza a marcat de 4 ori

Rapid București a reușit un scor incredibil de 13-0 împotriva unei echipe de amatori din Arabia, iar Aaron Boupendza a înscris de 4 ori pentru giuleșteni.

Gruparea antrenată de Marius Șumudică a ales o destinație aparte pentru cantonamentul de iarnă și a mers în Emiratele Arabe Unite pentru a disputa câteva partide de verificare. Echipa de lângă podul Grant a câștigat cu 13-0 în fața arabilor de la Al-Hilal United, iar Boupendza a fost one man show, înscriind de 4 ori.

Rapid defilează în stagiul de pregătire din Emirate: Boupendza a înscris de 4 ori pentru giuleșteni

Rapid București a jucat un amical cu o grupare de amatori, Al-Hilal United FC, grupare care se află pe penultimul loc în divizia a patra din Emiratele Arabe Unite. Astfel, vedetele lui Marius Șumudică s-au relaxat și au câștigat cu 13-0 partida, Aaron Boupendza marcând de 4 ori în poarta arabilor.

De altfel, atacantul gabonez a dorit să încheie speculațiile în ceea ce privește un transfer al lui în Turcia și a spus că este în totalitate concentrat asupra luptei la play-off pe care o duce Rapid.

Am contract cu Rapid, sunt fericit aici, iar gândul meu este către restul sezonului.

(n.r. – Deci planul tău este să rămâi la Rapid până în vară, cel puțin?) Am contract, îl respect până la final.  Nu mă dau lovit, chiar sunt accidentat! Doctorul voia să îmi facă injecție, dar i-am zis că nu, prefer doar tratament”, a declarat Boupendza, conform sport.ro.

Victor Angelescu a intervenit și a clarificat situația lui Boupendza

Victor Angelescu, acționarul minoritar al echipei din Giulești, a vorbit despre speculațiile în ceea ce privește plecarea lui Aaron Boupendza de la Rapid și a spus că jucătorul adus liber de contract în campania de transferuri din vară nu este transferabil.

Boupendza este jucătorul Rapidului, iar Rapidul nu este interesat sa renunțe la el. Noi l-am dorit și îl dorim în continuare, și știu că nici el nu se gandește să plece de la echipă. Nu știu de unde au apărut informații legate de anumite oferte, pentru că acestea nu există. Agentul său chiar ne-a sunat sa infirme orice negociere sau dorință de plecare. Chiar a vrut să sublinieze că jucătorul este foarte bine la Rapid”, a precizat Victor Angelescu, prin intermediul comunicatului de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*