La scurt timp după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis, presta străină a comparat situația cu cea a Mariei Sharapova, în condițiile în care există o mare similitudine. A fost adus în discuție, evident, faptul că ambele s-au aflat în centrul unor cazuri de dopaj.
Rusoaica a revenit pe teren de îndată ce a scăpat de suspendare, dar nu a mai reușit să ajungă în elita tenisului mondial. Măcinată de accidentări, la fel ca sportiva noastră, a decis să pună capăt carierei.
Retragerea Simonei Halep, comparată cu cea a Mariei Sharapova. Ambele au fost implicate în cazuri de dopaj
Dincolo de elementele comune, presa internațională a remarcat un aspect important care diferențiază cele două cazuri. Simona Halep a mai jucat doar 11 luni de când i-a fost diminuată suspendarea, în timp ce Maria Sharapova s-a retras după trei ani, perioadă în care a reușit și câteva rezultate notabile, precum calificarea în sferturile de finală ale Roland Garros, chiar dacă tenisul ei nu a mai fost la nivelul obișnuit.
„Sfârșitul a venit în liniște pentru Simona Halep, la Cluj-Napoca, în fața fanilor care au văzut-o cândva ridicând trofee de Grand Slam. Ea a obținut doar două game-uri împotriva Italiencei Lucia Bronzetti. O înfrângere cu 1-6, 1-6 la Transilvania Open, în primul meci WTA disputat acasă de la întoarcerea din suspendarea pentru dopaj. A fost ultimul. La 33 de ani, lupta s-a terminat.
Halep a cucerit Roland Garros în 2018, învingând-o pe Sloane Stephens și a dezarmat-o pe Serena Williams în finala Wimbledon 2019, dar testul doping din 2022, efectuat la US Open, a schimbat totul. A primit inițial patru ani de suspendare, pe care a reușit ulterior să o reducă la apel, însă la revenirea pe teren nu a mai fost la același nivel.
Sharapova a fost testată pozitiv cu Meldonium în 2016, la Australian Open, primind astfel o suspendare de 15 luni. Fosta mare jucătoare a mărturisit că a folosit acel medicament ani întregi, fără să știe că a devenit interzis între timp. Când a revenit pe teren, în 2017, i-a fost greu să revină pe primele locuri ale clasamentului, iar problemele medicale – precum cea de la umăr – au tras-o în jos.
În februarie 2020, Sharapova s-a retras din tenis, punând punct unei cariere de-a lungul căreia a cucerit cinci trofee de Grand Slam și un argint olimpic. Ea a mai jucat trei ani după suspendare, dar cu Halep nu a fost cazul, pentru că s-a retras după aproape un an”, au scris cei de la essentiallysports.com.
Kuznetsova: „Nu doar Maria Sharapova a fost distrusă de un caz de dopaj, ci și Simona Halep”
În articolul respectiv a fost inserată, totodată, reacția Svetlanei Kuznetsova, una dintre jucătoarele cu care Simona Halep a dus lupte grele de-a lungul timpului. Aceasta și-a exprimat convingerea că românca a avut de suferit din cauza scandalului de dopaj, la fel ca Maria Sharapova.
„Am citit cu tristețe că Simona Halep nu a mai putut reveni și a decis să pună capăt carierei sportive. Bineînțeles, cazul de dopaj a distrus-o nu doar pe Maria Sharapova, ci și pe Simona Halep.
Așa se întâmplă în sport, cariere atât de frumoase nu se încheie într-o notă înaltă. În orice caz, Simona va rămâne pentru totdeauna o sportivă legendară. Felicitările mele”, a transmis rusoaica prin intermediul unei rețele de socializare.
Leave a Reply