
Alexandru Gabriel Maxim (18 ani), portarul de la FCSB pe care Mihai Stoica (60) l-a comparat cu belgianul Thibaut Courtois (33), pleacă la o echipă din Liga 2.
Clubul finanțat de Gigi Becali (66) nu îl va ceda definitiv, ci doar îl va trimite sub formă de împrumut, în speranța că jucătorul va bifa mai multe minute.
Un nou împrumut pentru uriașul Alexandru Maxim. Pleacă de la FCSB la FC Voluntari, în Liga 2
Alexandru Maxim li s-a alăturat celor de la FCSB în iulie 2021, de la CSS Craiova, pe vremea când avea vârsta de doar 14 ani și 5 luni.
Cu un fizic impunător, potrivit unui portar, el le-a atras rapid atenția celor din staff, iar Meme Stoica paria pe el încă din debutul lui 2022.
În același an, el s-a aflat pe banca de rezerve la o partidă FC Botoșani – FCSB 0-2, din Cupa României, însă cu toate acestea nu și-a făcut debutul în tricoul echipei mari. Astfel, în iulie 2024, FCSB l-a trimis sub formă de împrumut la FC Voluntari. Maxim a jucat 7 meciuri pentru ilfoveni, izbutind să termine de două ori fără gol primit, însă în luna decembrie a aceluiași an, împrumutul i-a expirat. Iar în februarie 2025, FCSB l-a trimis din nou să joace în altă parte, de data aceasta la CSM Olimpia Satu Mare. În ultima parte a stagiunii trecute, Maxim a apărat în 4 partide pentru formația din nord-vestul României, iar pe două le-a terminat fără gol primit.
Cu toate acestea, la FCSB nu este considerat încă o variantă de lot, roș-albaștrii avându-i pe titularul Ștefan Târnovanu, dar și pe Lukas Zima cu Mihai Udrea, iar Gigi Becali a acceptat să îl trimită din nou la o altă echipă.
Potrivit Golazo.ro, Alexandru Gabriel Maxim va merge la FC Voluntari, alături de care va lupta în Liga 2 cu un obiectiv clar: promovarea la finalul sezonului 2025-2026.
Ce înălțime are Alexandru Maxim
Meme Stoica spunea în 2022 că Alexandru Maxim avea o înălțime de 1.99 metri. Însă, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, puștiul ar avea în prezent 2.02 metri. Același site i-a stabilit o cotă de piață de 100.000 de euro.
Eu am spus că avem un portar, Alex Maxim, care are peste 1.90 metri înălțime. Am văzut în presă că s-a scris că ar avea 1.88 metri. Azi, când l-am văzut în cantonament, l-am întrebat: «Băi, Courtois, ce înălțime ai?». «1.99m!». Nu este amotric. O să auzim de el. Am avut un Alexandru Maxim (n.r – actualul mijlocaș de la Gaziantep), dar ăsta va fi mai mare”, declara Mihai Stoica, în 2022.
Leave a Reply