Planul lui Gigi Becali a fost dat peste cap cu câteva zeci de minute înainte de FCSB – CFR Cluj. A luat decizie de urgență şi l-a băgat pe el

Tactica lui Gigi Becali a fost distrusă cu puțin timp înainte de FCSB – CFR Cluj din cauza unui tânăr jucător al campioanei României.

FCSB urmează să se dueleze în confruntarea etapei cu CFR Cluj, care va avea loc pe Arena Națională, de la ora 20:00. Campioana României nu se poate baza pe Alexandru Musi, care s-a simțit rău și nu poate fi folosit de către Elias Charalambous. În locul lui, cipriotul a apelat la Mihai Toma.

Planurile lui Gigi Becali, ruinate de problemele medicale invocate de Alexandru Musi, înainte de FCSB – CFR Cluj

Gigi Becali dorea să îl introducă din primul minut pe Alexandru Musi, însă jucătorul nu poate fi folosit din cauză că a invocat probleme de sănătate. Astfel, Mihai Toma, revelația de la FCSB din acest sezon, primește șansa să joace contra vicecampioanei României.

Formula introdusă de Gigi Becali în meciul cu CFR Cluj:

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Blănuță, Chiricheș, Fl. Tănase – Ștefănescu, Miculescu, Toma. Antrenor: Elias Charalambous

Rezerve: Udrea, Zima, Dawa, Dâncuș, Kiki, Edjouma, Pantea, Cisotti, Alhassan, Stoian

Alexandru Musi este cotat la 900.000 de euro de site-ul transfermarkt.com, iar în sezonul curent a strâns 23 de meciuri pentru campioana României, pentru care a marcat de trei ori și a furnizat o pasă decisivă.

Mitică Dragomir este convins că Gigi Becali va da lovitura cu Mihai Toma

Fostul șef al LPF, Mitică Dragomir, a vorbit despre talentatul Mihai Toma, despre care a spus că va fi un adevărat succes la FCSB, iar Gigi Becali poate încasa 5.000.000 de euro din vânzarea fotbalistului de doar 17 ani.

Mihai Toma este evaluat de site-ul transfermarkt.com la 250.000 de euro și a strâns 9 apariții pentru FCSB în toate competițiile, reușind să ofere 3 pase de gol.

Mihai Toma e bun, are o capacitate de efort ieșită din comun. E cam destrăbălat, haotic, nu dă cu capul, nu lovește bine cu stângul. Suplinește foarte mult cu capacitatea de efort, iar pentru vârsta lui este o mare speranță a fotbalului românesc. Dacă învață niște lucruri, se face jucător de peste cinci milioane de euro.

-A declarat Mitică Dragomir, la Fanatik.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*