Petrolul, mutare șoc pe banca tehnică. Numele – surpriză pe care-l vor șefii în locul lui Liviu Ciobotariu. EXCLUSIV

Petrolul s-a scufundat și mai mult după etapa a noua și a rîmas cu doar șase puncte în clasament. Situația dezastruosaă din acest sezon îl va costa postul pe antrenorul Liviu Ciobotariu, care a recunoscut după înfrângerea umilitoare cu Dinamo că mandatul său la Ploiești se apropie de final.

Despărțirea de Liviu Ciobotariu se poate oficializa chiar azi, după discuțiile de azi noapte. Pe lângă variantele deja clasice, Mehmet Topal (aflat în Turcia, unde urmează cursurile pentru licența Pro) și Florin Pîrvu (sub contract sub FC Voluntari), ploieștenii au în vizor și o mutare șoc: să-l aducă pe Marius Șumudică, chiar și pentru un mandat scurt, până la iarnă (cu posibilitate de prelungire, dacă nu își găsește echipă), timp în care să pună echipa pe picioare.

Marius Șumudică ar urma să-l înlocuiască pe Liviu Ciobotariu la Petrolul

Marius Șumudică e liber de contract după despărțirea de Rapid și așteaptă o ofertă din străinătate. A vehiculat niște contacte în China și Arabia Saudită, dar nimic concret. El a mai fost în discuții avansate cu Petrolul, în urmă cu două sezoane, când a fost ofertat să ia echipa, care ajunsese la retrogradare.

Șumudică nu ar spune nu unei reveniri în Superligă, doar că pretențiile sale financiare sunt clare și deloc mici. Avantajul lui este că știe să gestioneze un vestiar plin cu străini, Petrolul ajungând acum să aibă 15 fotbaliști de altă naționalitate în lot.

Ce soluții ar mai fi pentru banca tehnică a celor de la Petrolul

Dacă varianta șoc de a revigora vestiarul cu ajutorul lui Șumudică nu va concretiza, există și pista Mircea Rednic, care e și el liber de contract după ce Standard Liege l-a dat afară la începutul acestui sezon. „Puriul” a mai antrenat de două ori la Ploiești și e un antrenor cu experiență, fiind ca și Șumudică, un tehnician care a gestionat bine vestiarele cu străini.

10:01

Când poate juca Adrian Șut. Mihai Stoica a făcut anunțul despre vedeta FCSB

09:57

Cristi Chivu debutează în Liga Campionilor pe banca lui Inter Milano. E în pericol de demitere. „Îmi asum”

Pe lista antrenorilor liberi de contract mai sunt Cosmin Contra (care a adus Cupa României la Ploiești în 2013) – variantă agreată de fani, Dorinel Munteanu, Daniel Pancu sau Eugen Neagoe, și ele luate în calcul pentru înlocuirea lui Ciobotariu.

Petrolul a bifat a cincea înfrângere consecutivă și n-a mai câștigat pe teren propriu din luna aprilie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*