Pavel Badea este dezamăgit de atacanții lui Mirel Radoi după înfrângerea Craiovei cu FCSB. „Este greu să mai avem un Rodion Cămataru”. Ce spune despre Jeremy Njock și Atanas Trică. EXCLUSIV

Pavel Badea a spus pentru ProSport că oamenii care au ales atacanții pentru echipa pregătită de Mirel Rădoi în acest sezon au fost neinspirați.

FCSB a câștigat din nou în fața formației lui Mihai Rotaru, scor 1-0, iar Pavel Badea, directorul lui CS Universitatea Craiova, a spus pentru ProSport că formația din Bănie trebuie să învingă neapăratul pe Dinamo pentru a nu avea un sezon ratat.

Fostul mare jucător al Universității Craiova consideră că atacanții Lukic și Safira nu au adus deloc plusul necesar ofensivei alb-albaștrilor din Bănie. Totodată, „Bădiță” este de părere că elevii lui Mirel Rădoi trebuie să facă în ultima etapă toate eforturile pentru a încerca să „prindă” o participare a Craiovei în cupele europene.

Pavel Badea este dezamăgit de atacanții lui Mirel Radoi, după înfrângerea cu FCSB

Pavel Badea a mărturisit pentru ProSport că formația patronată de către Mihai Rotaru trebuie să ajungă în cupele europene și are încredere că totuși acest lucru se va întâmpla până la urmă.

„Doresc să fiu cât mai ok în declarații, cu toate că poate voi deranja chiar și așa. Însă, consider că cei care au ales atacanții noștri pentru acest sezon au fost neinspirați. Folosesc acest teremen ca să îmi păstrez totuși un ton cât mai ok. Fie că e vorba de Safira sau Lukic, aceștia nu s-au ridicat la nivelul pe care noi toți ni-l dorim. Este greu să mai avem un Rodion Cămătaru, dar mi-ar fi plăcut să mai avem măcar un Jeremy Njock. Am auzit ceea ce au spus și comentatorii meciului despre Njock, iar oamenii au avut dreptate. Pe Njock l-am avut coleg de echipă, iar apoi și jucător, iar el chiar era un atacant cu calități și nu avem azi la echipă nici măcar unul ca el.

Atanas Trică era un alt jucător cu potențial, iar noi l-am avut în curte. A fost dat o perioadă împrumut ca să prindă minute, iar apoi a fost dat de tot. Știți ce mi-aș dori? Mi-aș dori ca Atanas să joace bine pe unde este acum, să dea goluri și să crească în valoare, apoi să mai și dăm pe el apoi câteva sute de mii de euro ca să îl aducem înapoi în Bănie. Dar să revin la situația noastră de acum. Trebuie să câștigăm neaparat cu Dinamo pentru a nu ne trezi afară de tot în cazul în care Rapidul își va câștiga cele două meciuri. Este foarte important pentru noi ultimul joc”, a spus Badea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*