Oficial Marco Dulca a semnat! Fostul mijlocaș de la FCSB a revenit în SuperLiga

  • Preliminarii CM: Franța – Azerbaijan, vineri, 21:45, DGS 1
  • Elite League U20: România – Cehia, vineri, 17:00, DGS 1

Ajuns în septembrie 2023 la Celje, Marco Dulca a cucerit două trofee cu echipa, campionatul și Cupa Sloveniei. În perioada petrecută la fosta sa echipă, mijlocașul român a adunat 55 de meciuri, timp în care a marcat și un gol.

Marco Dulca a semnat cu Petrolul

Joi seara, 9 octombrie, Petrolul a anunțat transferul lui Marco Dulca. Chiar dacă dorința sa a fost să continue în străinătate, mijlocașul a semnat în cele din urmă cu formația din Ploiești.

“Bun venit, Marco Dulca!

FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Marco Alexandru Dulca (26 ani), fostul component al echipei olimpice a României urmând să îmbrace tricoul „lupilor” până la finalul stagiunii 2026-2027!

După ce s-a despărțit, în vară, de gruparea slovenă NK Celie, cu care se afla sub contract din 2023, Marco Dulca vine, acum, să întărească compartimentul median al echipei pregătite de către Eugen Neagoe.

Născut în Coreea de Sud, acolo unde evolua tatăl său, fostul internațional Cristian Dulca, Marco a început fotbalul la Universitatea Cluj, dar a plecat, la o vârstă fragedă, în Marea Britanie, la academia lui Swansea City. A ajuns până la nivelul Premier League 2, competiție rezervată echipelor U23, înainte să se întoarcă în România, în 2019, la Farul Constanța.

Ulterior, a mai jucat pentru Chindia Târgoviște și FCSB, arena „Ilie Oană” fiindu-i, astfel, binecunoscută de pe vremea în care evolua pentru formația dâmboțeană.

Marco Dulca are în palmares titlul de campion al Sloveniei (2024) și Cupa Sloveniei (2025), făcând parte și din generația care a dus România până în „careul de ași” al Campionatului European U21, la turneul final din 2019. Ulterior, a participat cu echipa națională la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2021), acolo unde a fost integralist în toate cele trei partide ale „tricolorilor””, a transmis Petrolul.

Swansea U21, Farul, Chindia, FCSB și NK Celje sunt formațiile pentru care a evoluat Marco Dulca până acum.

Etichete: transfer , petrolul , superliga , marco dulca


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*