Notele jucătorilor de la FCSB după eșecul cu Lyon! Preferatul lui Gigi Becali a fost cel mai slab de pe teren

Elias Charalambous ii felicita pe fotbaliștii ros-albastrii Vlad Iulian Chiricheș si Marius Ștefănescu dupa meciul de fotbal dintre FCSB si Olympique Lyon, din cadrul UEFA Europa League, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 6 martie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Joi seara, FCSB a cedat cu scorul de 1-3 în fața celor de la Lyon, în prima manșă din optimile de finală ale Europa League.

Mihai Popescu, cel mai slab de pe teren

În lipsa lui Valentin Crețu, suspendat, Mihai Popescu a fost nevoit să evolueze pe postul de fundaș dreapta, o poziție pe care nu a jucat atât de des. Prestația acestuia a fost una modestă, iar acest lucru a fost semnalizat și de Gigi Becali.

Pentru evoluția sa, Mihai Popescu a primit nota 5.9 din partea publicației Sofascore, cea mai mică de pe teren. La polul opus la FCSB s-au aflat Malcom Edjouma și David Miculescu, care au obținut 7.3.

  • Târnovanu 6.8
  • M. Popescu 5.9
  • Ngezana 6.5
  • Dawa 6.5
  • Radunovic 7.2
  • Alhassan 6.5
  • Șut 6.5
  • Miculescu 7.3
  • Edjouma 7.3
  • Cisotti 6.7
  • Tănase 7.2
  • Chiricheș 6.6
  • Băluță 7.2
  • Gheorghiță 7
  • Musi 6.1
  • Ștefănescu –

Gigi Becali vrea să ajungă în faza principală din Champions League în sezonul viitor

Finanțatorul de la FCSB a anunțat și strategia pregătită pentru accederea echipei sale în faza principală din Champions League în sezonul viitor:

„Lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor (n.r. râde). Normal că o să facem niște… Avem Lixandru, Olaru, Bîrligea, trei jucători titulari (n.r. care sunt accidentați în acest moment, dar urmează să revină pe teren). Clar că o să luăm doi-trei jucători, cu siguranță.

Acum se alege neghina de grâu, neghina nu o știu încă. Se alege grâul până atunci. În play-off o să vedem ce jucători pot rămâne la echipa asta și ce jucători nu.

Rămânem cu experiența care ne dă putere în campionat, rămânem cu încrederea și cu relațiile de joc între jucători. Nu știu, nu mă interesează asta, când ajungi la nivelul ăsta de ce să dai un jucător cu 3 milioane când tu iei 15?

Este o chestiune de afaceri, asta e gândirea mea. Intenția mea e calificarea, nu vânzarea de jucători. Că s-a întâmplat și am dat pe 10, 11 milioane, Dennis Man, așa a fost, dar nu a fost intenția mea în fotbal să fac bani din vânzare de jucători.

Acum trebuie să facem un pas în plus, adică 50 de milioane (n.r. bani la care s-ar putea ajunge, susține el, ca urmare a unei participări în faza principală din Champions League în sezonul viitor).

Trebuie neapărat un atacant, că dacă nu e Bîrligea joci cu improvizații. Mai trebuie încă un fundaș central și încă un mijlocaș. Mijlocaș lateral, atacant, vedem”, a spus Becali.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*