
Metaloglobus a fost învinsă de Dinamo, cu 1-0, pe teren propriu, iar la finalul confruntării antrenorul Mihai Teja a dezvăluit marea frustrare pe care o are.
Nouj-promovata rămâne cu un singur punct după 5 etape, dar supărarea lui Mihai Teja este legată de faptul că loturile se conturează pe parcursul sezonului, nu la începutul lui.
Motivul pentru care Mihai Teja este frustrat după eşecul cu Dinamo
Jucătorii antrenați de Mihai Teja au fost foarte aproape de un rezultat bun cu Dinamo, echipă care în sezonul precedent a jucat în play-off. Două ocazii imense ratate pe final de meci au făcut ca scorul să rămână cel de la pauză.
După ultimul fluier al arbitrului, Mihai Teja, antrenorul gazdelor, și-a lăudat jucătorii pentru prestație, dar a spus și care este marea lui nemulțumire: faptul că echipele românești nu pleacă la drum cu lotul conturat în proporție de 80 la sută, motiv pentru care eșecurile din calificările cupelor europene vin pe bandă rulantă.
„Am luat acel gol, cred că a fost șut deviat, din ce am văzut de pe bancă. Am încercat să revenim. În prima repriză, a fost echilibru între cele două echipe. Au avut mingea, dar au pasat în propria treime.
Îmi pare rău pentru băieți că nu am luat punct sau puncte. În repriza a doua nu am văzut-o pe Dinamo. Băieții sunt supărați, că aleargă, muncesc, încearcă. Încerc să implementez la echipă să avem mingea, vrem să fim agresivi, mai aproape de adversari.
Ne-au venit doi fundași centrali, se vede că nu au ritm, nu sunt pregătiți. Mai e de muncă. Vrem să facem o echipă să câștigăm puncte. Sper ca viitorul meci să spargem gheața.
Sunt multe puncte pozitive, avem pe ce să construitm. Se vede munca noastră. Este o echipă care vine din Liga 2, nu e obișnuită meci de meci, săptămână de săptămână, cu adversari puternici. Cred că am făcut față în toate meciurile. E frustrare că pierzi, iar, și nu se încununează munca măcar cu un punct.
Staff-ul administrativ așteaptă septembrie să vină jucători mai buni și mai ieftini. Din punctul meu de vedere, la orice echipă e bine să pleci cu tot lotul. 2-3 jucători care să facă diferența să vină pe parcurs, dacă vor să vină la tine.
Băieții aceștia, care au fost sezonul trecut și care sunt în vestiar, meritau șansa să se bucure de Liga 1. Dar ne trebuie mai multă forță să câștigăm meciuri. Avem încredere în ce lucrăm la antrenament. Nu știu dacă am fost dominați în vreun meci de la un capăt la celălalt.
Mi-ar plăcea ca 80 la sută din lot să plece în cantonament. Dacă ai nevoie după primele meciuri, să vezi pe ce post, aduci calitate și valoare. De asta suferim în cupele europene. Facem loturi pe parcurs și în calificări ne ciocănesc alții când ne prind”, a spus Teja, potrivit Prima Sport.
Leave a Reply