
Alexandru Musi și-a început oficial aventura la Dinamo și nu a pierdut ocazia să lanseze un mesaj tăios către fosta sa echipă, FCSB. În primele declarații ca „câine roșu”, Musi a vorbit deschis despre lipsa de încredere de care a avut parte la rivala bucureșteană și și-a declarat ambițiile mari pentru noul sezon: vrea titlul!
Jucătorii lui Dinamo au efectuat în această dimineață vizita medicală la Chiajna, pregătindu-se pentru cantonamentele de vară. Printre ei s-a aflat și Musi, proaspăt transferat de la FCSB, care a transmis un mesaj clar: la Dinamo vine să se impună.
„Nu este un pas în spate, este un pas în față. La FCSB nu mi s-a dat deloc încredere. Aici, la Dinamo, am venit cu inima deschisă. Știu ce înseamnă acest club și vreau să ajut echipa să câștige trofee”, a declarat jucătorul.
Musi a fost primit călduros de noii colegi și spune că atmosfera este una excelentă:
„Deja am avut primul antrenament. Grupul m-a primit foarte bine. Ne putem bate chiar la campionat, dacă muncim serios.”
Noua extremă a lui Dinamo vrea să lase trecutul în urmă și să scrie istorie în „haită”. Mesajul său e clar: FCSB m-a ignorat, Dinamo mă va lansa!
Leave a Reply