Musi a dezvăluit secretul pentru care la Dinamo arată mult mai bine decât la FCSB: „Suntem ca o familie”

Alexandru Musi a dezvăluit secretul pentru care la Dinamo București arată mult mai bine ca la FCSB, chiar după ce noua lui echipă s-a impus în derby-ul României.

Reamintim că trupa pregătită de Zeljko Kopic s-a impus cu scorul de 4-3 în fața echipei lui Elias Charalambous, la capătul unui meci extrem de spectaculos, disputat pe Arena Națională din capitală.

Care este secretul lui Alexandru Musi

Dinamo București s-a impus în fața celor de la FCSB, scor 4-3, în derby-ul României, iar unul dintre cei mai importanți jucători de pe teren a fost Alexandru Musi, cel care a ajuns în „Ștefan cel Mare” în vara acestui an, chiar de la echipa patronată de Gigi Becali.

La finalul partidei, tânărul jucător a dezvăluit de ce la Dinamo București arată mult mai bine decât în perioada în care evolua sub comanda lui Elias Charalambous. Alexandru Musi a declarat că la Dinamo București a găsit o adevărată familie și s-a arătat extrem de mulțumit de felul în care Zeljko Kopic pregătește echipa.

„Mă bucur că am reușit să obținem prima victorie pe sezonul ăsta. Avem un grup foarte unit. Suntem ca o familie. Noi am intrat pe teren și am dat totul pentru victorie. Noi aveam nevoie de victorie, ambiție am avut la fiecare meci. Am fost mereu profesionist. Când am intrat pe teren eu zic că mi-am făcut treaba. Sper să o țin tot așa. Sunt chestii care se lucrează la antrenament, dar nu pot să le spun aici. Este meritul întregii echipe.

Mă bucur că am fost primit bine, sper să le răsplătesc încrederea. Un derby greu, am jucat cu campioana. Mă bucur că astăzi am ieșit învingători. Eu spun că și meciurile trecute am arătat foarte bine. Nu ne-a intrat mingea în poartă sau am primit goluri foarte ușor. N-am apucat să vorbesc, doar le-am urat multă baftă”, a declarat Alexandru Musi, la DigiSport.

Cătălin Cîrjan, fericit după victoria din derby

Victoria din derby este prima pe care Dinamo București a obținut-o în noul sezon de Superliga României. La finalul partidei de pe Arena Națională, căpitanul Cătălin Cîrjan s-a arătat extrem de fericit de atitudinea jucătorilor pregătiți de Zeljko Kopic.

„A venit această seară minunată, nu am cuvinte. Este ceva foarte frumos. Eu am stat foarte mult pe teren să fac poze. Când am ajuns erau liniștiți băieții. N-am prins bucuria. A fost un derby spectaculos. Cred că am intrat bine în meci. Am arătat caracter și că putem să revenim. Suntem o echipă foarte bună și trebuie să continuăm așa. N-am început campionatul ăsta cum trebuie, dar cred eu că după seara asta trebuie să o luăm de la 0. Trebuie să adunăm victorii și să strângem puncte. Aveam nevoie de această victorie. Cred că a fost vorba și de dorință în seara asta.

Am intrat foarte hotărâți, asta a contat în seara asta. Am avut foarte multă dorință. Am simțit că am început foarte bine meciul. (n.r. să-l vadă pe Politic în tricoul rivalei) A fost puțin ciudat, anul trecut a fost aici cu noi. Îi urez multă baftă. Nu trebuie să spunem cuvinte mari. După primele trei meciuri toată lumea era dezamăgită. Asta este meseria mea, îmi place foarte mult să joc fotbal. În seara asta mă bucur puțin cu băieții și de mâine o luăm de la capăt”, a declarat Cătălin Cîrjan, conform sursei menționate anterior.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*