Veste extrem de tristă primită de români în noaptea de marți spre miercuri. Mihai Leu a murit la 56 de ani, fiind răpus de cancerul de colon cu care se lupta de mai bine de 10 ani.
Vestea l-a întristat foarte tare și pe Mihai Stoica. Oficialul campioanei FCSB a postat un mesaj în care a scris despre momentul în care l-a cunoscut pe Leu.
„În 2009, când jucam cu Unirea Urziceni în Champions League, am avut onoarea de a face câteva deplasări alături de doi oameni deosebiți, Bela Urasi și Mihai Leu.
Atunci am realizat că un mare campion nu poate fi altfel decât un om special. Un sportiv uriaș, dar de o rară modestie și cu un bun simț ieșit din comun. Așa l-am cunoscut pe marele nostru sportiv. Și așa-l voi purta în memorie.
Rămas bun, champ! Dumnezeu să te odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei…”, a scris Mihai Stoica, pe rețelele de socializare.
28 de meciuri a avut Mihaica boxer profesionist, toate câștigate. A fost al doilea european care s-a retras din boxul profesionist fără să fi pierdut vreo partidă. La amatori a câștigat 190 de meciuri din 200 disputate în România și în Germania
În 2021, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, Mihai Leu a vorbit despre greutățile cu care s-a confruntat.
„Viața nu este așa cum ne dorim noi. Întotdeauna am învățat să văd lucrurile pozitiv. Prima dată când mi s-a spus ce am m-au trecut transpirațiile, mi s-au tăiat picioarele. Asta e viața, trebuie să ne luptăm să trecem peste asta. Am vorbit cu domnul Irinel Popescu, un om extraordinar! La fel și doamna doctor Adina Croitoru. Am reușit să trecem peste asta, am fost optimist. Am fost operat la Fundeni, prima dată în 2014. Am avut mai multe operații. M-am dus foarte târziu la doctor.
Mie mi-a plăcut să văd lucrurile optimist, iar în toată perioada asta mi-am făcut foarte mulți prieteni noi. Am văzut că am mulți prieteni și relația cu familia a devenit mai solidă. Am realizat că suntem o familie foarte unită și că trecem peste orice. Făcând sport toată ziua, nici măcar n-am vrut să mă gândesc că nu pot să trec peste asta. Chiar țin minte una din primele discuții cu domnul profesor Irinel Popescu. “Domn doctor, cam cât durează până mă pun, așa, pe picioare?”. “De ce mă întrebați?”. “Săptămâna viitoare am o cursă!”. A început să râdă, evident că nu s-a putut…”.
Leave a Reply