
Mihai Stoica, oficialul celor de la FCSB, nu s-a putut abține și a distrus un arbitru din Superliga României, chiar în timp ce se afla în direct, la TV.
Președintele Consiliului de Administrație al campioanei României nu l-a uitat pe centralul George Găman, care a arbitrat partida dintre FCSB și Farul Constanța, din etapa a treia a noului sezon.
Mihai Stoica, atac la arbitrul George Găman
Partida dintre FCSB și Farul Constanța, din a treia etapă a noului sezon de Superliga României, încheiată cu scorul de 1-2, a fost una încărcată de evenimente. Arbitrul George Găman s-a aflat la centrul acestui meci și a luat câteva decizii controversate. Printre ele se numără și eliminarea lui Ștefan Târnovanu, din minutul 68.
Atunci, portarul celor de la FCSB a primit două cartonaşe galbene, pentru proteste, în numai câteva secunde. În locul lui, în poarta „roș-albaștrilor” a fost introdus Zima.
Mihai Stoica nu l-a uitat pe George Găman și l-a atacat recent. Oficialul celor de la FCSB a spus că arbitrul este mincinos și că nu are onoare, întrucât ar fi mințit în raportul de joc.
„Vassaras s-a simţit lezat că am atentat la onoarea lui Găman. Da, am fost chemat la Comisii. Găman îşi atentează singur la onoare atunci când mie îmi zice ceva, iar în raport scrie cu totul altceva.
Deja e prea mult, sunt foarte sensibili, Găman e foarte sensibil. M-a minţit cu neruşinare, mi-a zis cu totul şi cu totul altceva.
Minte cu neruşinare şi n-are nicio problemă cu asta. Să fiu chemat faţă-n faţă cu el şi să discutăm… De ce a trebuit să mă mintă?
09:25
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FLEquipe-arunca-bomba-Cu-cine-semneaza-Gianluigi-Donnarumma.-Destinatie-surpriza-pentru-portarul-indepartat-de-PSG-1400x929.jpg)
09:20
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2FGigi-Becali-declaratie-uluitoare-despre-contractul-de-400-de-milioane-de-euro.-%E2%80%9EEu-spun-acum-ca-nu-e-bun-1.jpg)
Ar trebui să putem asculta ce vorbesc arbitri. Ok, nu le face publice, dar lasă-ne pe noi, cei implicaţi, să venim şi să ascultăm înregistrările. Să meargă cine e interesat să afle ce au de spus”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro.
FCSB, trei înfrângeri consecutive în Superliga
FCSB nu traversează cea mai bună perioadă. Campioana României a ajuns la trei înfrângeri consecutive în Superliga, acumulând doar patru puncte în primele cinci etape disputate. Astfel, în ultimele trei meciuri disputate în competiția internă, trupa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii a fost învinsă de Farul Constanța, scor 2-1, în etapa a treia, de Dinamo București, scor 4-3, în etapa a patra, și de Unirea Slobozia, scor 1-0, în etapa a cincea.
Reamintim că FCSB a fost eliminată din al doilea tur preliminar al UEFA Champions League de către cei de la Shkendija.
Leave a Reply