
Gigi Becali nu se gândește la ce este mai rău în niciun meci important care urmează. Astfel că la derby-ul cu Rapid este extrem de optimist.
Roș-albaștrii au un avans în cursa pentru un nou titlu, iar la jumătatea play-off-ului și-a consolidat poziția de lider, având trei puncte în fața formației de pe locul secund, Universitatea Craiova, respectiv cinci puncte față de CFR Cluj.
Gigi Becali a învățat un lucru important de la tatăl lui
Rapid – FCSB, care va avea loc duminică – ora 21.00, e cel mai așteptat meci din etapa a 6-a.
”Trebuie să ne gândim și la o conjunctură. Nu trebuie să câștige Craiova (n.r. – U Cluj – Universitatea Craiova, sâmbătă, 26 aprilie 2025, ora 20:00), iar noi batem pe Rapid și luăm campionatul.
S-a terminat! Nu pun niciodată ipoteza în dezavantajul meu, doar în avantajul meu.
Eu nu zic niciodată dacă să pierd. Nu am superstiții. E chestiune de mentalitate de la tata. Am intrat cu două puncte în play-off distanță, acum putem să avem opt”, a spus Becali la Digi Sport.
Gigi Becali este optimist în ceea ce înseamnă meciul cu Rapid, programat duminică seara.
”Normal, trebuie să câștigăm. Cum să fie vreodată egalul bun? Noi vrem să câștigăm!
Revine și George Popescu. O să vedeți. Echipa e completă. E bine că lipsește Mihai Popescu. Va fi o echipă mai ofensivă”, a mai spus Gigi Becali.
41 și 178 circulă după meci
Liniile 41 și 178 vor avea un program de circulație prelungit, duminică seara, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Rapid București – FCSB, programat de la ora 21:00, pe Stadionul „Giulești”, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
„Liniile 41 și 178 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de duminică, 27 aprilie 2025, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Rapid București – FCSB, programat de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești”, se menționează într-un comunicat al TPBI.
Astfel, potrivit sursei citate, orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 41 în zona stadionului sunt: 23:00, 23:10, 23:20, 23:25, 23:30, 23:40 și 23:45 (pe sensul spre Ghencea), respectiv 23:00, 23:10, 23:20, 23:25 și 23:35 (pe sensul spre Piața Presei).
Leave a Reply