
Elias Charalambous rămâne liber de contract la finalul acestui sezon, iar Gigi Becali pare că nu se grăbește să-i ofere prelungirea înțelegerii cu FCSB.
Meme Stoica, managerul roș-albaștrilor, susține că totul stă în mâna patronului echipei, însă îi e imposibil să creadă că antrenorul cipriot nu va primi meritata extindere a contractului, după titlul cucerit și campania europeană de excepție.
Reacția lui Mihai Stoica după ce Elias Charalambous a dezvăluit că nu a primit oferta de prelungire din partea lui Gigi Becali
Antrenorului Elias Charalambous îi expiră contractul cu FCSB la finalul sezonului, iar Gigi Becali nu dă semne prea curând că ar vrea să-i ofere prelungirea înțelegerii scadente în vară.
Meme toica, președintele Consiliului de Administrație al clubului roș-albastru, dezvăluie că decizia este la finanțatorul echipei. Totuși, oficialul campioanei nu crede că antrenorul cipriot nu va avea parte de extinderea contractului, după titlul cucerit și apoi dublat de o campania europeană senzațională. Și asta chiar dacă nu va lua titlul în actuala stagiune.
„Așa e la Gigi. Intri în ultimele luni de contract, îți face ofertă de prelungire. Gigi nu face asta (n.r. să facă ofertă imediat), trage linie și vine cu o ofertă. Nu se pune problema să nu continue, indiferent de ce se întâmplă, chiar dacă nu luăm campionatul. E un succes teribil ce s-a întâmplat în sezonul acesta european. Am bătut campioana Greciei, în 10, în 11, pe Olympiakos, pe Midtjylland.
Într-adevăr, acum resimțim efectele acestei aventuri nesfârșite în Europa, dar asta nu are nicio legătură. Așa e la Gigi, toți antrenorii au avut câte un an de contract. Și dacă ar fi sub contract, dacă vine unul și vrea să plece, îl lasă.
Nu știu ce se aude în Cipru sau în Grecia și, dacă aud, îmi bag un deget în ureche. Pot să știu ce se va întâmpla? Pot să știu doar că îmi doresc să continue. Am discutat despre programul de pregătire, 20 iunie – 4 iulie, la Apeldoorn. Pe 19 e vizita medicală”, a spus Mihai Stoica, la PrimaSport.
Antrenorul perfect pentru patronul de la FCSB. „E cuminte, ascultă tot, ce îmi trebuie mie altul?”
La finalul anului trecut, latifundiarul din Pipera dezvăluia că nu i-a trecut niciodată să-l schimbe din funcție pe Elias Charalambous și i-a transmis acestuia că poate rămâne la FCSB atât cât vrea el, deoarece și-a câștigat acest drept. Una pentru că „e cuminte, ascultă tot”, și a doua deoarece a obținut performanțe notabile pe banca „roș-albaștrilor”.
„El (n.r. – Elias Charalambous) pleacă de la FCSB numai când vrea el. N-am ce să mai prelungesc. Ce să prelungească? Omul e cuminte, ascultă tot, ce îmi trebuie mie altul?
E profesionist, e cuminte și face treabă. Ce îmi trebuie mie alt antrenor, nu? Nu are rost să vorbim de contractul lui Charalambous acum”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.
Leave a Reply