Marius Lăcătuș a spus în direct ce fotbalist ar transfera dacă ar fi Gigi Becali: „Mai degrabă pe el, decât pe Politic”

Marius Lăcătuș a dezvăluit ce fotbalist ar transfera la FCSB, dacă s-ar afla în locul lui Gigi Becali.

Zilele acestea, Gigi Becali se află în negocieri cu cei de la Dinamo, pentru transferul atacantului Dennis Politic.

Ce jucător ar transfera Marius Lăcătuș la FCSB

Marius Lăcătuș susține că, dacă ar fi în locul lui Gigi Becali, ar încerca să-l transfere pe Ianis Stoica, fostul atacant al FCSB-ului, care, în prezent, joacă la FC Hermannstadt.

„Îți spun sincer, dacă aș fi eu acolo, mai repede l-aș lua eu pe Ianis Stoica și nu aș mai sta să-l vândă Hermannstadt, să dea banii… Eu cred că Ianis Stoica, în campionatul acesta, a dat un randament mult mai bun decât Dennis Politic.

Eu de FCSB spun. Este un jucător care a marcat, a fost decisiv în foarte multe meciuri și, la o echipă precum Hermannstadt, a făcut o treabă foarte bună. Cred că la o echipă de play-off, care-și propune obiective îndrăznețe, probabil randamentul lui ar crește și s-ar simți mult mai bine.

Era mai tinerel (n.r.- când a fost la FCSB). Golurile astea n-au fost marcate doar în play-out. Când ai lângă tine niște jucători cu valoare mai mare decât cei pe care i-a avut la Hermannstadt, poate, cine știe, randamentul tău crește.

Sau poate în momentul în care ajungi la o echipă care își propune să joace în Champions League, care luptă an de an pentru campionat, s-ar putea să clachezi”, a declarat Marius Lăcătuș, la Digi Sport.

Ce spune Gigi Becali despre transferul lui Dennis Politic

„Tată, transferurile nu se fac prin presă, dar dacă tot vreți să cunoașteți amănunte eu vă spun cum stă treaba. Nu știu dacă ați vorbit cu cineva de la Dinamo, dar acum nu am închis-o pentru Politic. Ok, îl dau lor și pe Musi. Sunt de acord, dar nu am căzut încă de acord și la suma de bani pe care ei o vor.

Eu le mai dau doar 200 de mii, iar ei nu vor. Îmi cer și mai mulți bani, pe care eu nu accept să îi dau. Rămâne să mai discutăm, dar nu le dau suma pe care ei o vor pe lângă Musi”, a spus Gigi Becali, zilele trecute, în exclusivitate, pentru ProSport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*