Marius Avram a intrat în direct imediat cum s-a terminat meciul dintre Petrolul Ploiești și FCSB, scor 0-0, și a spus care era decizia corectă la faza golului anulat campioanei României cu VAR.
Reamintim că, în minutul 38 al partidei, FCSB a reușit să înscrie prin David Miculescu, dar golul a fost anulat după intervenția VAR.
Marius Avram, verdict despre golul marcat de David Miculescu
FCSB și Petrolul Ploiești au remizat, scor 0-0, într-un meci disputat în etapa cu numărul 25 din Superliga României. În minutul 38 al partidei, David Miculescu a reușit să trimită mingea în poartă, dar golul a fost anulat în urma intervenției VAR, din cauza unui fault în atac comis de Daniel Bîrligea.
Marius Avram a intrat în direct, chiar după fluierul final, și a dat un verdict despre faza care putea să decidă soarta jocului în favoarea celor de la FCSB.
„Se vede clar o mișcare a brațului lui Bîrligea către capul adversarului și o lovire. Nu a fost o lovire puternică, dar a fost evidentă.
E un motiv suficient pentru a anula un gol. Decizia a fost corectă”, a declarat Marius Avram, la DigiSport.
Marius Avram crede că FCSB nu merita penalty
În partea a doua a jocului, jucătorii de la FCSB au cerut un penalty după ce Daniel Bîrligea s-a ciocnit în careul advers cu Denis Radu. Marius Avram a analizat cu atenție și această fază și este de părere că echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu trebuia să primească lovitură de la 11 metri.
„E o fază ciudată. Bîrligea se oprește brusc și se ciocnește cu jucătorul advers. O încadrez la o ciocnire involuntară, nu trebuia acordat penalty”, a mai declarat Marius Avram.
Leave a Reply