Mario Camora pune presiune pe Neluțu Varga după ce a câștigat încă un trofeu cu CFR Cluj. Ce a spus despre viitorul său

Mario Camora a câștigat încă un trofeu alături de CFR Cluj, Cupa României, iar după finala cu Hermannstadt, scor 3-2, a reiterat ferm că își dorește să continue la echipa din Gruia și din această vară.

Mario Camora, prima reacție după ce a câștigat Cupa României alături de CFR Cluj la Arad în fața celor de la Hermannstadt: „Tot timpul am spus că aș dori să mai rămân”

Atunci lui îi expiră actualul contract, iar până în prezent nu a primit o ofertă de prelungire, astfel încât acum a dat de înțeles că încă așteaptă ca acest lucru să se întâmple totuși în cele din urmă.

„Șase campionate, două Cupe, o Supercupă, nouă cred (n.r. trofee în total la CFR Cluj). Meci frumos, știam că vom înfrunta o echipă bună, bine pregătită, de când au schimbat sistemul, joacă foarte bine, un antrenor care a arătat că are o idee clară de joc.

Am dat în prima repriză două goluri repede, cred că acolo (n.r. s-a făcut diferența), ei nu au intrat deloc bine în joc. Am pierdut și noi primul obiectiv, campionatul, aveam cupa, importantă pentru noi, pentru suporterii noștri, un loc în Europa League, ne bucurăm acum.

(n.r. Ce ar trebui făcut pentru accederea în faza principală din Europa League sau Conference League) Știu mai bine antrenorul, conducerea, ce trebuie.

Cred că mai am o lună de contract și vom vedea. Nu, nu am vorbit cu nimeni, ei știu bine, tot timpul am spus că aș dori să mai rămân, dar asta nu mai depinde de mine. Ce pot să vă spun e că voi continua să joc fotbal”, a spus Mario Camora după finala de la Arad.

Concluziile exprimate de antrenorul Dan Petrescu la finalul meciului:

„E clar că era important să câștigăm cupa, nu neapărat pentru mine, pentru trofeele mele, că oricum se uită după primul meci pierdut. Au fost foarte mulți jucători noi, nu a fost ușor, dar spirit excelent, a fost o plăcere să îi antrenez. S-a văzut istoria campionatului, foarte buni în atac și luăm gol foarte ușor.

Dacă ne-am axa mai mult pe apărare… Dar anul ăsta am schimbat tactica, am jucat mai mult pe atac, nu aveam cum să schimbăm la ultimul meci. A ieșit până la urmă foarte bine, e un trofeu important, ne asigură calificarea în Europa League”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*