CFR Cluj a pierdut la limită duelul cu Dinamo, disputat pe Arena Națională, scor 1-2, în Superliga României.
După meci, Louis Munteanu a venit la interviu și a făcut o serie de declarații incendiare, fiind dezamăgit de rezultatul meciului.
Atacantul celor de la CFR Cluj a fost introdus pe teren în minutul 62, după ce l-a înlocuit pe Slimani. Starul ardelenilor nu a reușit să înscrie, dar a sperat ca echipa să obțină toate cele trei puncte și să iasă din zona complicată a clasamentului.
Nu a fost cazul, iar Dinamo a reușit o revenire de senzație, chiar pe final de meci, spre dezamăgirea lui Louis Munteanu. La interviul de după meci, golgheterul din sezonul trecut al Superligii a răbufnit, spunând că CFR Cluj se bate la retrogradare, nicidecum la titlu.
Ba mai mult, jucătorul a plecat în lacrimi de la interviu, fiind emoționat foarte tare după un nou eșec suferit de formația din Gruia.
„Sunt fericit că am revenit, dar mi-aș fi dorit să revin cu o victorie. Din păcate luăm din nou goluri și pierdem meciul.
Am considerat că Emerllahu a avut un unghi mai bun de a marca și de asta i-am pasat lui. Prima dată mi-a venit să râd când am văzut ce execuție a avut, dar e bine că a dat gol.
08:09
00:16
Nu mai este CFR-ul de care spuneți. Luăm goluri pe final, suntem supărați cu toții. E dezastru. Chiar nu știu cum să vă răspund, indiferent ce întrebare puneți.
Nu-mi imaginam că o să fim aici în clasament. Când s-a decis să rămân aici, m-am gândit că mă bat la campionat, dar mă bat la retrogradare”, a spus Louis Munteanu, la Digi Sport.
Ce a spus marcatorul celor de la CFR Cluj după eșecul cu Dinamo
Emerllahu, cel care a deschis scorul pe Arena Națională, a tras concluziile după înfrângerea cu Dinamo.
„Dinamo a jucat mult mai bine în repriza a doua, au avut șanse foarte mari și au profitat de asta. Eu am ratat multe ocazii și îmi pare rău, nu a fost cea mai bună seară, dar am reușit totuși să înscriu. Ne-am pierdut concentrarea în ultimele minute ale jocului. Ăsta este fotbalul.
Nu e pierdut play-off-ul, obiectivul e să ajungem acolo. Abia aștept să lucrez cu Pancu, vreau să fiu un jucător mai bun cu noul antrenor”, a declarat Emerllahu, la Digi Sport.
Leave a Reply