
Meciul FC Botoșani – FCSB este programa tvineri, 19 septembrie, de la ora 20:30. Partida va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1 și în aplicația digisport.ro de către abonații Digi România.
Leo Grozavu: ”Nu mi-aș dori să intervină arbitrii”
Leo Grozavu (58 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a susținut conferința de presă premergătoare jocului unde a făcut un apel la adresa arbitrajului.
”Este un joc dificil de Liga 1. Întâlnim campioana, chiar dacă nu trece prin cea mai bună perioadă. Sunt convins că vin aici la Botoșani cu o dorință fantastică pentru că situația din clasament nu le permite să fie relaxați. În plus, participă în competițiile europene, vor dori și ei să aibă un moral bun pentru meciurile care urmează. Sunt convins că va fi o partidă de încrâncenare.
Am văzut chiar și la nivel de Champions League că echipele cu nume sunt în multe momente sprijinite, ca să nu spun altfel. Nu mi-aș dori lucrul ăsta. Văd că de fiecare dată se discută mult când Botoșani are un meci. Noi nu cred că am fost niciodată avantajați dacă tragi linie la final de campionat.
Mi-aș dori ca realitatea din teren să rămână cea care este făcută de exprimarea echipelor. Nu mi-aș dori să intervină arbitrii sau alți factori care pot influența rezultatul. Noi vom trebui să fim foarte atenți pentru că avem destule experiențe din trecut în care am fost dezavantajați.
Sper să nu se întâmple la jocul ăsta. Îmi doresc foarte mult CCA să delege o brigadă care să poată face față jocului. Noi avem o echipă fair-play, care îți dorește să-și facă treaba pe teren. Nu vrem să fim avantajați, dar nici dezavantajați”, a declarat Leo Grozavu la conferința de presă.
Etichete: leo grozavu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Leave a Reply