Lăcătuș a ironizat varianta Boloni la Rapid, propusă de Ilie Dumitrescu. „Fiara” a dat verdictul: „Nu e timp”

Marius Lăcătuș, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986, a ironizat varianta Ladislau Boloni la Rapid, propusă de Ilie Dumitrescu.

Lăcătuș a ironizat varianta Boloni la Rapid, propusă de Ilie Dumitrescu. „Fiara” a dat verdictul: „Nu e timp”

Rapid București se află în căutarea unui nou antrenor, iar analistul Ilie Dumitrescu l-a propus pe Ladislau Boloni.

„Există o variantă acum, Ladislau Boloni, care, din punctul meu de vedere, e un antrenor consacrat și ar putea intra în orice proiect. Dar proiect, nu trei luni, șase luni. Să construiască ceva”, a spus Ilie Dumitrescu, la DigiSport.

Marius Lăcătuș a glumit pe seama faptului că Boloni are nevoie de foarte mult timp pentru a-și da acordul și a semna.

„Cred că timpul e cam scurt pentru a negocia cu Loți până începe campionatul. Cred că îl știi foarte bine, el ca să-și de acordul asupra unui lucru, durează mult”, a replicat fostul atacant al Stelei.

E o persoană cu care poți să construiești ceva și cu care poți să faci ceva. S-a văzut în proiectul de la Metz, în care a pierdut salvarea la ultimul meci așa cum a pierdut”, a completat Ilie Dumitrescu.

Marius Șumudică și-a reziliat contractul cu Rapid

Marius Șumudică nu mai este antrenorul Rapidului. Octavian Chihaia a asigurat interimatul la meciul cu U Cluj, scor 2-2.

„Începând de astăzi, 20 mai 2025, FC Rapid și antrenorul principal Marius Șumudică au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale.

Aceeași decizie a fost luată și în privința staff-ului tehnic format din Gabriel Mărgărit, Cristian Petre, Ciprian Moscu, Sener Gencturk și Marius Șumudică Jr. Le mulțumim tuturor pentru activitatea desfășurată și le urăm mult succes în continuare!”, a anunțat Rapid.

Vreau să vă anunț că în urmă cu 5 minute, de comun acord, relațiile noastre s-au terminat, între mine și stafful meu cu clubul Rapid”, anunța Marius Şumudică, la Fanatik.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*