
Această a 3-a etapă a fazei grupei Ligii Campionilor din sezonul în curs a atras atenția românilor prin faptul că printre marcatori s-a aflat și compatriotul Dennis Man, care a reușit chiar o „dublă” pentru PSV în meciul cu Napoli, încheiat cu un neașteptat scor de 6-2.
Este o raritate ca fotbaliștii români nu numai să se afle printre marcatori, ci chiar să joace de la faza grupelor celei mai importante competiții intercluburi din lume, mai ales în ultimul deceniu.
Mutu reușise ce a făcut Man acum 16 ani! Care sunt românii de succes în Champions League
De altfel, din 2010 încoace, până la acestă „dublă” a lui Man, doar cinci goluri mari și late marcaseră românii la un asemenea nivel! Acestea au aparținut într-o, ordine cronologică, următorilor:
- Răzvan Raț la 08.12.2010, Șahtior – Sporting Braga 2-0
- Marius Pena la 14.09.2011 Basel – Oțelul 2-1
- Gabriel Giurgiu și Liviu Antal, ambii la 22.11.2011, Oțelul – Basel 2-3
- Claudiu Keșeru, la 01.11.2016, Ludogoreț – Arsenal 2-3
Așadar, tocmai de 9 ani nu mai marcase vreun român în grupe. Luat la general, în total 37 de jucători români s-au înscris de-a lungul timpului printre marcatori de la un asemenea nivel, cei mai mulți în perioadele în care Steaua, mai ales, și CFR Cluj s-au calificat în aceste faze.
Iar numai cu echipe străine sunt doar 18. Liderul golurilor noastre de la această fază rămâne în continuare Adrian Ilie, cu 9 reușite.
Totodată, Man este al cincilea român care izbutește o „dublă” într-un meci din această fază, ultimul fiind Adrian Mutu, care reușise așa ceva tocmai acum 16 ani, la 20.10.2009, în meciul Debreceni VSC – Fiorentina 3-4.
09:10
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FPrima-reactie-a-lui-Cristi-Chivu-dupa-victoria-zdrobitoare-din-Champions-League-%E2%80%9EE-un-bastard-si-aduce-lucruri-rele.jpg)
09:04
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F10%2FDoua-nume-pe-lista-neagra-a-lui-Gigi-Becali.jpeg)
Ceilalți trei au fost: Ad. Ilie, la 07.12.1994, Hajduk Split – Steaua 1-4; Florin Cernat, la 28.09.2004, Dinamo Kiev – Bayer 04 Leverkusen 4-2; Nicolae Dică, la 13.09.2006, Dinamo Kiev – Steaua 1-4.
Ce s-a întâmplat marți seara?
Dennis Man a marcat de două ori în meciul pe care PSV Eindhoven l-a câştigat, marţi seară, pe teren propriu, scor 6-2, cu Napoli, în etapa principală a Ligii Campionilor.
Inter Milano, echipă antrenată de Cristian Chivu, a câştigat în deplasare, scor 4-0, cu Union Saint-Gilloise.
Internaționalul român a marcat de două ori pentru PSV, în minutele 54 şi 80, în meciul pe care olandezii l-au câştigat pe teren propriu cu Napoli, scor 6-2. Pentru PSV au mai înscris Buongiorno (35 – autogol), Saibari (38), în timp ce pentru italieni a punctat McTominay (31, 86).
Leave a Reply