Ioan Sabău e neînvins în duelurile cu Rapid din 2009! Dar, antrenorul lui U Cluj are o problemă pentru meciul de acum cu giuleștenii: atacantul de patru milioane de euro e în pericol să rateze derby-ul

U Cluj – Rapid este una dintre cele mai intersante partide ale rundei care urmează în Superliga României. Fost jucător și antrenor la Rapid, Ioan Ovidiu Sabău are statistică pozitivă împotriva fostei echipe.

Șase victorii și cinci egaluri în cele 16 partide în care a fost adversarul Rapidului are Sabău în palmares. Acesta nu a mai pierdut împotriva echipei din Giulești din martie 2009, când antrena Gloria Bistrița și Rapid câștiga cu 3-1.

„Șumudică, un tip foarte inteligent. Are talentul de a-și motiva jucătorii”

Sabău laudă felul în care este organizată echipa lui Șumudică. „Trebuie să fim foarte inteligenți, abordând acest joc. Este un adversar care în momentul de față arată destul de bine, ca și organizare, ca și stare de spirit. Un 5-4-1 bine organizat defensiv, o echipă scurtă, pregătită în orice moment de contraatac, cu jucători de viteză. Este o echipă bună de reacție și o echipă care știe și să lupte, în momentul de față. O echipă agresivă și cu jucători foarte prezenți în joc, din punct de vedere mental”, a spus Ioan Sabău, antrenorul liderului, care îl apreciază și pe Șumudică: „E un antrenor care are talentul de a-și motiva jucătorii, de a-i acapara, de a-i face să se simtă importanți. Are experiență, este un antrenor pe care îl apreciez foarte mult, bine pregătit. Știe să gestioneze situațiile. Este un tip foarte inteligent în a pregăti jocurile, în a se apropia de jucători, a-i face să lupte. Trebuie să arătăm bine. Nu va fi un joc ușor. Vom vedea cum vom aborda și noi. Dacă vom merge sus cu pressing sau dacă ne vom retrage. Asta vedem în zilele următoare”.

„Mici probleme cu Blănuță. Să vedem dacă îl putem recupera”

Ardelenii ar putea avea o absență importantă la meciul de sâmbătă. Sabău se teme că nu îl va putea folosi pe golgheterul echipei și atacantul pe care Mititelu speră să încaseze 4 milioane de euro. „Mici probleme cu Blănuță, din păcate. Să vedem dacă îl putem recupera”, a spus Sabău, care este conștient și de valoarea echipei sale: „Eu zic că suntem echipa care putem juca, fără nici un fel de problemă, de la egal la egal cu echipele cu obiective de play-off sau câștigarea campionatului. Am arătat și la meci cu Dinamo, unde toți spuneau că Dinamo joacă și așa mai departe, dar noi am fost cei care au avut inițiativa și ocaziile mai clare”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*