
Sabău a apreciat că rezultatul de egalitate din acest meci de pe Cluj Arena, scor 0-0, este unul echitabil și s-a declarat mulțumit în principiu de modul în care a evoluat echipa sa, dar și de faptul că are de ceva timp la dispoziție mai multe soluții la nivel de lot, în special când vine vorba despre apărare.
În această notă, antrenorul „șepcilor roșii” s-a arătat foarte optimist și cu privire la șansele sale de a construi în scurt timp o nouă echipă bună, așa cum s-a întâmplat și în sezonul trecut. El a vorbit în termeni laudativi despre Omar El Sawy, împrumutat chiar de la Rapid, care însă nu a avut drept de joc în acest meci, și la adresa lui Postolachi, adus de curând de la rivala din oraș, CFR Cluj.
Nu în ultimul rând, Ioan Ovidiu Sabău a fost întrebat și în legătură cu Dan Nistor, cel care cu această ocazie a bifat borna de 490 de meciuri în prima ligă din România, egalându-l astfel din acest punct de vedere pe regretatul Costică Ștefănescu pe locul 2 în acest clasament all-time și venind la doar 25 de meciuri de recordmenul Ionel Dănciulescu. Tehnicianul a transmis cu această ocazie că în continuare experimentantul mijlocaș are statutul de jucător important la U Cluj.
Ce a declarat la finalul meciului
„Sunt mulțumit, un punct important cu un adversar care are calitate. Au fost câteva momente chiar bune de joc, dar acolo în preajma careului multe mingi pierdute, ne-au surprins pe contraatac, un rezultat echitabil, posesia contează mai puțin.
Începem să avem fundașii centrali pregătiți, pot să-i folosesc, știți foarte bine ce probleme am avut, 6 etape în care nu am avut fundași centrali și fundaș dreapta. Eu zic ca o să fac o echipă frumoasă, încet-încet o să fac o echipă bună.
(n.r. Despre El Sawy) Da, va conta mult, va fi un jucător important pentru noi, îi va motiva și pe ceilalți jucători tineri să se antreneze și mai bine. Mi-a plăcut mult Postolachi, așa cum am văzut azi, se vede că are o anumită experiență, eu cred că va fi un plus pentru noi. Să vedem, e posibil să transform total echipa, ca sistem de joc, așezare, mă gândesc la o altă strategie.
Ce a spus Ioan Ovidiu Sabău despre Dan Nistor
(n.r. Despre Dan Nistor) E un jucător care a avut puține accidentări, se pregătește foarte bine, bravo lui, felicitări, depinde de el, de cum se comportă, rămâne un jucător important pentru noi. (n.r. Dacă mai vin jucători) În momentul de față nu, nu mai avem loc pe listă de fapt, sunt oricum deja prea mulți (n.r. râde)”, a spus Ioan Ovidiu Sabău după U Cluj – Rapid 0-0, la flash-interviu.
Leave a Reply