
După meci, Ianis Zicu a acuzat arbitrajul, în special ca urmare a fazei din minutul 10, când Iulian Cristea a fost eliminat pentru un fault din postura de ultim apărător. Antrenorul Farului e convins că faultul s-a încheiat în careu, astfel că trebuia acordată o lovitură de la 11 metri.
Reacția lui Ianis Zicu, după Farul – ”U” Cluj 0-1
”Nu știu cât de frumoasă e impresia, dar e dureros că foarte mulți jucători au luat foarte multe decizii greșite. Circulația mingii a fost lentă. Am jucat 90 de minute cu om în plus și nu am reușit nici să egalăm. Lucrul ăsta ne doare.
E o decizie incorectă, a fost 11 metri la momentul respectiv. De acolo a început o manieră ciudată de arbitraj, cu întârzieri ale jocului, cu faulturi care se dădeau pentru a-i duce spre prelungiri.
Cred că jocul merita cel puțin 10 minute de prelungire. Asta este, am avut om în plus atâta timp și trebuia să marcăm”, a spus Ianis Zicu.
VIDEO Rezumat Farul – ”U” Cluj 0-1 (Mikanovic 4)
Volume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul↑
Micșorează Volumul↓
Caută înainte→
Caută înapoi←
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Caută %0-9
00:00
00:00
04:57
Clasamentul din SuperLigă

Leave a Reply