
Recent, au existat mai multe echipe interesate de serviciile internaționalului român, însă acesta a preferat să refuze și să aștepte.
Andrei Borza îl așteaptă pe Ianis Hagi la Rapid
Printre echipele care îl doresc pe Ianis Hagi se numără și Rapid, care ar fi gata să-l aducă în Giulești până în iarnă, iar mai apoi Dan Șucu să-l trimită la Genoa, echipa din Serie A pe care o patronează.
Jucătorii de la Rapid deja îl așteaptă pe ”Prinț” la antrenamente, iar Andrei Borza chiar a avut un mesaj clar.
”Da, normal, Rapidul este o echipă foarte bună, muncitoare… Eu zic că Mister (n.r: Costel Gâlcă) îl poate face să joace în orice poziţie, să joace foarte bine şi să arate de ce este capabil”, a spus fundașul giuleștenilor, potrivit as.ro.

- 1,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com.
Ianis Hagi are ofertă de la Rapid. Mircea Lucescu a intervenit
Selecționerul României a anunțat că Ianis Hagi are pe masă o ofertă de la Rapid, pe care Dan Șucu a făcut-o chiar la sugestia lui Mircea Lucescu.
”Și la Ianis rămâne o soluție, pe care domnul Șucu i-a propus-o la sugestia mea, să vină pentru trei luni la Rapid să joace, apoi să se mute la Genoa”, a declarat Mircea Lucescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Leave a Reply