Hermannstadt – Metaloglobus, LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1. Start în etapa a 2-a din SuperLiga

Meciul de la Sibiu va putea fi urmărit ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, în format LIVE VIDEO pe digisport.ro, dar și din aplicația Digi Sport.

Hermannstadt – Metaloglobus, LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 1. Primul meci al etapei 2

Hermannstadt se află pe locul 11 în acest moment, după ce în prima etapă a ținut piept campioanei FCSB, scor 1-1, și a obținut un punct.

De cealaltă parte, nou-promovata Metaloglobus a pierdut categoric meciul contra celor de la Universitatea Cluj, scor 1-4.

Ultimul meci direct dintre cele două echipe datează din 19 august 2021, atunci când ambele evoluau în Liga 2. Duelul s-a încheiat 1-1, iar pentru Metaloglobus a marcat Alexandru Enache, în timp ce pentru sibieni a înscris Valentin Buhăcianu.

Marius Măldărășanu: ”Un meci greu, chiar dacă mulți îi văd, poate, Cenușăreasa Superligii”

 

La conferința de presă premergătoare partidei, Marius Măldărășanu a dat de înțeles că duelul contra celor de la Metaloglobus va fi unul greu, chiar dacă elevii lui Teja sunt văzuți cu șansa a doua.

”Îi felicit pentru această promovare. Poate cea mai mare surpriză din istoria fotbalului… Cred că nici ei nu se așteptau la această promovare. Mai sunt și câțiva foști elevi de-ai mei, Caramalău, Nedelcovici, Sava, jucători pe care i-am avut și au un aport la ascensiunea mea ca antrenor. Le mulțumesc, dar mâine (n.a. vineri), cum se zice, brânza este pe bani.

Un meci greu, chiar dacă mulți îi văd, poate, Cenușăreasa Superligii în acest an. Eu nu cred asta. Au șansa lor! E adevărat, presiunea va fi pe adversarul echipei Metaloglobus în orice meci. Va trebui să dăm mai mult din punct de vedere ofensiv în acest meci pentru a câștiga, gândindu-mă că etapa trecută am suferit, dar am avut și un alt adversar, de un alt calibru, FCSB-ul, însă trebuie să facem totul pentru a câștiga 3 puncte și a da o valoare și mai mare acelui punct din etapa trecută”, a spus Marius Măldărășanu la conferința de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*