Dinamo s-a reunit zilele trecute, iar acum se pregătește de primul cantonament al verii.
Dinamo, doar 4 fundași în lot pentru cantonamentul de la Curtea de Argeș
Dinamo are probleme de efectiv în momentul de față, iar Zeljko Kopic este în criză de fundași. Pentru cantonamentul de la Curtea de Argeș, alb-roșii au doar 4 apărători la dispoziție, însă nici în compartimentul portarilor nu stau mai bine.
- Portari: Alexandru Roșca, Yanis Găgeatu, Codruț Sandu, Alexandru Stoian
- Fundași: Maxime Sivis, Alexandru Tabuncic, Kennedy Boateng, Răzvan Pașcalău
- Mijlocași: Andrei Mărginean, Eddy Gnahore, Olsen Patrick, Luka Zujovic, Udosen Goodwin Etetim, Cătălin Cîrjan, Casian Soare, Adrian Caragea, Ionică Andrei, Antonio Bordușanu, Alexandru Musi
- Atacanți: Luca Bărbulescu, Alexandru Pop, Raul Rotund, Hakim Abdallah.
Elevii lui Zeljko Kopic vor merge la Curtea de Argeș, în perioada 14 – 21 iunie. După doar o zi de pauză, Dinamo va pleca în Polonia, mai exact la Kielce, pentru a doua parte a cantonamentului de vară. Aici, formația alb-roșie va sta de pe 22 iunie până pe 2 iulie.
Cristi Borcea: „Dinamo a făcut cea mai bună afacere”
În exclusivitate pentru Sportpesurse.ro, Cristi Borcea a analizat tranzacția făcută de Dinamo. Fostul finanțator din Ștefan cel Mare este de părere că Gigi Becali a ieșit în pierdere, în condițiile în care Alexandru Musi este un fotbalist talentat și poate îndeplini regula U21.
Totodată, Cristi Borcea și-a spus părerea și despre strategia actualei conduceri a lui Dinamo pe piața transferurilor.
„Dinamo a făcut cea mai bună afacere. Dinamo a ieșit mult mai bine. (n.r. S-a păcălit domnul Becali?) Politic este un jucător bun, dar nu este constant. Una peste alta, Dinamo a luat și un jucător bun, e și under. S-au luat și bani. Și banii dacă-i lua Dinamo (n.r. doar banii), tot era afacere.
(N.r. Despre transferuri) Kopic și Nicolescu au declarat că vor să ia 10 jucători. E politica de întinerire. Dar intri degeaba în play-off dacă nu mergi în cupele europene. Dacă nu joci în Europa, trebuie să întinerești lotul, deci e foarte bine că la Dinamo vin tineri. Să vedem ce facem cu participarea în Europa.
(n.r. New Dinamo?) New Dinamo? Luam și două echipe și nu mă așteptați, tot mă înjurați când terminam pe locul doi sau trei. Asta e, așa suntem noi, cunoști situația, luam campionate și se duceau altele în Champions League, noi nu mergeam”, a spus Cristi Borcea.