Justin Ștefan, omul care ar putea prelua șefia LPF pe viitor și implicit câștiga un salariu de 33.000 de euro pe lună, suma cu care este remunerat actual președinte al structurii sportive, Gino Iorgulescu, a venit cu noi lămuriri în scandalul care a acaparat peisajul „sportului rege” în urmă cu doar o lună.
Este vorba despre modificarea de urgență a legii privind înregistrarea jucătorilor, care s-a produs la comanda lui Gigi Becali.
Justin Ștefan prezintă adevăratul motiv pentru care LPF a modificat legea privind înregistrarea jucătorilor. Nu a fost vorba despre niciun favor pentru Gigi Becali
În luna august a acestui an, Gigi Becali a intrat într-un război cu doi patroni rivali din Superliga, anume Dan Șucu și Mihai Rotaru, iar vinovat pentru toată situația creată a fost scos Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal.
Opinia din urmă menționată i-a aparținut chiar lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, care a și explicat, cu argumente, unde a greșit omologul său.
Pe scurt, Gino Iorgulescu a modificat legea privind înregistrarea jucătorilor, la solicitarea publică a lui Gigi Becali, după ce FCSB nu mai putea să îl introducă pe lista de Superliga pe mijlocașul Malcom Edjouma. Fără a consulta și celelalte cluburi angrenate în competiție, șeful LPF s-a conformat, cu aprobarea FRF, iar legea a fost modificată.
Însă, prin această decizie, Gino Iorgulescu și-a pus în pericol salariul lunar de 33.000 de euro și a fost „bombardat” public. Spre exemplu, Dan Șucu i-a cerut demisia lui Gino Iorgulescu și l-a acuzat de „abuz extrem de grav”.
10:32
10:31
„Angajatul nostru, al tuturor cluburilor, plătit regește, se deplasează „la palat” pentru a „pupa inelul”. Este pur și simplu inacceptabil”, a mai transmis patronul Rapidului, printre altele.
Acum, la mai bine de o lună distanță de la momentul izbucnirii scandalului, când spiritele s-au mai calmat, Justin Ștefan, omul care ar putea prelua șefia LPF și câștiga un salariu de 33.000 de euro pe lună, a venit cu câteva clarificări importante. Secretarul general al LPF a dezvăluit de ce structura sportivă din care face parte a răspuns pozitiv la comanda lui Gigi Becali:
„Eu le-am spus oamenilor: e o modificare bună sau rea? E bună. Pentru că se recurgea la o mică golănie juridică. Legal? Discutabil, pentru că nu a contestat-o niciun jucător. Rezilierea aceea era o ficţiune juridică, în realitate nu se încheia un nou contract. Era fix acelaşi contract. O modificare de contract însemna o schimbare de durată sau o modificare de bani. Era o golănie acceptată. Prin urmare am zis aşa: decât să se recurgă la golănia asta, nu mai bine îndreptăm situaţia, chiar în timpul sezonului competiţional?”, a declarat Justin Ștefan, citat de Gsp.ro.
Ce a spus de reacția FRF
Așa cum am precizat deja, modificarea regulamentului a fost posibilă doar după ce Federația Română de Fotbal și-a dat acordul. Justin Ștefan mărturisește că nu se aștepta la un răspuns pozitiv din partea FRF, însă Răzvan Burleanu și-ar fi dat și el seama de nevoia de actualizare a regulamentului și a dat undă verde modificării.
„Federaţia şi-a dorit să facă modificarea, am văzut că exista oportunitatea unui comitet de urgenţă şi ne-am grăbit să o facem, ca să scăpăm. Eu n-am crezut că Federaţia va accepta. Nu eram 50%-50%, eram 90%-10% că nu se va întâmpla!”, a completat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, potrivit aceleiași surse.
Leave a Reply