
Gigi Becali ar vrea să-l ia pe Lucas Masoero, dar cei de la U Cluj nu știu deocamdată nimic despre un interes al roș-albaștrilor.
Radu Constantea a subliniat că, în această perioadă, revelația din Superliga negociază cu Masoero prelungirea înțelegerii care expiră la finalul acestui sezon.
Vești de ultimă oră pentru Gigi Becali: „Am început discuțiile cu Masoero!”
U Cluj nu renunță la ideea de a se baza în continuare pe Masoero, om de bază în principiu pentru Ioan Ovidiu Sabău.
Deocamdată, părțile nu s-au înțeles asupra detaliilor financiare.
„Cu Lucas Masoero am început de ceva timp discuțiile, dar încă nu am ajuns la un consens din perspectiva propunerii financiare pe care noi i-am făcut-o sau a variantei pe care el o agreează. Am văzut o știre că l-ar vrea FCSB, dar noi nu știm nimic, dacă au existat discuții sau nu”, a spus Radu Constantea, conform fanatik.ro.
„Dacă s-au înțeles cu el, atunci lucrurile sunt clare!”
Șeful lui U Cluj este conștient că îl poate pierde gratis pe Lucas Masoero, care ar putea fi o variantă bună pentru defensiva lui Charalambous.
„Până la urmă, îi expiră contractul în vară, deci nu se mai pune problema să primim noi o ofertă pentru transferul lui. Dacă s-au înțeles cu el, atunci lucrurile sunt clare. Dar, cel puțin din discuțiile pe care le-am avut în ultimele zile, nu cred că s-au înțeles deja”, a subliniat conducătorul formației din Cluj-Napoca.
Ioan Ovidiu Sabău: „Mi-l doresc foarte mult pe Masoero!”
Antrenorul lui U Cluj a vorbit recent despre situația lui Masoero, pe care îl laudă pentru atitudinea pe care o arată în Superliga.
Pentru Sabău și Masoero urmează un alt meci important în play-off-ul din Superliga, cel cu Universitatea Craiova, aflată încă în lupta pentru titlu după victoria de la București cu Dinamo, scor 2-0.
Nu știu noutăți despre Masoero. Eu mi-l doresc foarte mult. A fost și rămâne un jucător important pentru noi. Cu mici excepții de la începutul acestui an, când a intervenit și diferența de fus orar, rămâne un jucător care are viață în el, are atitudine, e foarte implicat. El are toată susținerea mea și tot respectul meu pentru tot ce a realizat. Sper în continuare să fie sută la sută pentru această echipă” – Ioan Ovidiu Sabău, antrenor U Cluj
Leave a Reply