Gigi Becali face presing la Florinel Coman pentru a-l aduce la FCSB, după ce jucătorul s-a înțeles cu Cagliari: „Dacă e tare, vine aici”

Gigi Becali a tratat subiectul reprezentat de mutarea lui Florinel Coman, de la Al Gharafa, la Cagliari, în Serie A. Fostul fotbalist ofensiv al celor de la FCSB va evolua sub formă de împrumut în Peninsulă, conform celor mai proaspete informații apărute în presa sportivă.

Finanțatorul roș-albaștrilor a comunicat faptul că gruparea din Qatar a vrut să-l pună pe Coman pe liber în această iarnă din dorința de a trece un alt străin pe listă.

Gigi Becali: „Florinel Coman a zis că vine, dar nu îl lasă ăia”

Aspectul menționat anterior l-a determinat pe Gigi Becali să treacă imediat la treabă. Latifundiarul a încercat să tragă sforile pentru o revenire de senzație a lui „Mbappe” Coman la FCSB, însă cei de la Al Gharafa nu și-au dat acordul.

Șeful campioanei SuperLigii ar fi fost dispus să acopere o parte din salariul lui Coman, în speță 40.000 de euro pe lună, dar qatarezii și-au dorit ca Becali să-i achite remunerația jucătorului în integralitate.

„Dacă Florinel e tare, vine la noi. S-a accidentat un jucător de acolo și trebuie să ia un străin, e o situație de-asta mai complicată. Pe el trebuie să-l scoată de pe listă, a avut și o pubalgie.

Eu mizez de acum pe el, dar dacă el nu e puternic… A zis că vine, dar a spus că nu îl lasă ăia decât în Turcia sau în Italia, la nu știu ce echipe. Am vrut să-i dau 40.000 de euro pe lună, restul să dea ei. El poate să spună, dacă vrea: «Merg doar la FCSB»”, a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.

Gigi Becali nu a primit momentan banii de la Al Gharafa pentru transferul lui Coman

Chiar dacă a trecut mai bine de jumătate de an de când Florinel Coman a fost vândut de FCSB la Al Gharafa, Gigi Becali nu s-a bucurat nici măcar de un singur euro. Totul se întâmplă după ce contul clubului qatarez ar fi fost spart de niște hackeri din Vietnam.

Latifundiarul a dezvăluit, în exclusivitate pentru Sport Pe Surse, în decembrie, că cei de la FIFA i-au dat dreptate FCSB-ului în acest conflict. Potrivit cuvintelor exprimate de către omul de afaceri din Pipera, conducătorii clubului din Qatar sunt nevoiți să pună pe masă 6.000.000 de euro.

„Am câștigat procesul. Trebuie să ne dea 6 milioane de euro, 5+1. Au trecut deja 21 de zile și cei de acolo (n.r. – qatarezii) au mai cerut termen ca să facă apel la TAS”, a spus Gigi Becali.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*