Gigi Becali a rostit numele a 4 fotbaliști, după FCSB – Shkendija 1-2: „Nu poți să câștigi așa”

Gigi Becali și-a analizat cu atenție echipa în meciul cu Shkendija, pe care l-a pierdut cu scorul de 2-1, în manșa retur a celui de-al doilea tur preliminar din UEFA Champions League.

Latifundiarul din Pipera a tras câteva concluzii importante și a rostit numele a patru fotbaliști, singurii care l-au mulțumit în partida disputată pe Arena Națională din București.

Jucătorii care au scăpat de furia lui Gigi Becali

FCSB a fost eliminată din al doilea tur preliminar al UEFA Champions League. Campioana României a pierdut cu scorul general de 3-1 în fața celor de la Shkendija (1-0 în manșa tur și 2-1 în manșa retur). Astfel, echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii își va continua parcursul în UEFA Europa League, mai exact în al treilea tur preliminar, unde va da piept cu Drita, din Kosovo.

La finalul meciului de pe Arena Națională, Gigi Becali a tras câteva concluzii importante despre echipa pe care o patronează. Latifundiarul din Pipera s-a declarat dezamăgit de aproape toți jucătorii care au fost prezenți pe teren. Doar patru dintre elevii lui Elias Charalambous au scăpat de furia lui: Vlad Chiricheș, Juri Cisotti, Ngezana și Daniel Bîrligea.

„Cu Chiricheș și Cisotti nu poți juca, și cu Ngezana. Și Bîrligea și-a dat viața, 4 jucători. Nu poți să câștigi cu 4 jucători. Singurul jucător care joc pălăria e Cisotti. Și Chiricheș. În rest, nu avem”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Adversara FCSB din UEFA Europa League

FCSB va continua acum în turul al treilea din UEFA Europa League. Acolo va înfrunta campioana din Kosovo, KF Drita. Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, lotul celor de la Drita valorează 6,35 de milione de euro. Cel mai bine cotat jucător este închizătorul Albert Dabiqaj (29 de ani) – 600.000 de euro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*