Gigi Becali a găsit înlocuitor pentru Daniel Bîrligea: „Mi-a plăcut de el”

Gigi Becali s-a arătat încântat de cea mai recentă achiziție pe care a făcut-o în această vară, iar după meciul cu CFR Cluj – FCSB, scor 2-2, din etapa 8 a Superligii, l-a anunțat ca fiind înlocuitorul lui Daniel Bîrligea, cel mai bun marcator al campioanei în sezonul trecut.

Este vorba de atacantul Mamadou Thiam, pe care l-a transferat de la U Cluj, luna trecută, și pentru care a plătit suma de 50.000 de euro. Pe lângă bani, Becali a dat un jucător la schimb, pe Andrei Gheorghiță, care se afla deja la U Cluj, însă doar sub formă de împrumut pentru un sezon.

Pentru prestația sa din acest derby, în care a fost titular, Thiam a fost notat cu 6,1 de cei de la SofaScore.

Atacantul Mamadou Thiam a fost transferat la FCSB în urmă cu mai puțin de două săptămâni și deja a prins două meciuri, în fiecare dintre ele a evoluat câte o repriză. Jucătorul a fost în atenția lui Gigi Becali de aproximativ doi ani, dar în această vară a reușit să îl aducă la echipă. Finanțatorul s-a declarat mulțumit de prestația lui Thiam încă de la primul meci jucat, care a venit după câteva săptămâni în care nu s-a antrenat și nu a jucat.

După remiza cu CFR Cluj, Becali a anunțat că a găsit înlocuitor pentru Daniel Bîrligea, dar și că schimbarea de la pauză, când acesta din urmă a intrat în locul lui Thiam, a făcut parte din planul de joc

15:44

Veste horror pentru echipa națională. Daniel Bîrligea s-a rupt și ratează meciurile tricolorilor din septembrie

15:35

Veste bombă! Erik ten Hag a fost demis de Bayer Leverkusen, după numai trei meciuri

„Thiam, mi-a plăcut de el. A jucat, mi-a plăcut de el. L-am schimbat pentru că așa era planul, să intre Bîrligea a doua repriză. Dar, mi-a plăcut de Thiam”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.

Thiam, transfer pentru cupele europene

Potrivit impresarului Giovanni Becali, transferul lui Thiam la FCSB a fost gândit pentru a ajuta FCSB în cupele europene. FCSB s-a calificat în Europa League, după ce a trecut de scoțienii de la Aberdeen, 2-2, în deplasare, respectiv 3-0, pe teren propriu.

„Transfer de moment, de meciurile viitoare din Europa League. Jucător bun, tare. (Transfer bun?) Păi da, dacă a scăpat de Gheorghiță, de care oricum voia să scape, și a mai dat și 50.000, ce mai contează? E jucător bun, de forță, îmi place. (O să-i ajute?) Mult”, a declarat Giovanni Becali, pentru Fanatik.

La nivel internațional, Thiam va avea drept de joc începând cu faza principală a Europa League, unde primul meci se va disputa pe 25 septembrie, în deplasare, cu olandezii de la Go Ahead Eagles.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*