
Juri Cisotti este noul favorit al lui Gigi Becali, iar acest lucru s-a observat și din laudele pe care latifundiarul din Pipera i le-a adus în repetate rânduri.
Acum, italianul transferat de la Oțelul Galați, în schimbul sumei de 200.000 de euro, i-a oferit un răspuns patronului, vorbind despre ceea ce a găsit în momentul în care a ajuns la FCSB.
Juri Cisotti, răspuns pentru Gigi Becali
Juri Cisotti, fotbalist transferat de FCSB de la Oțelul Galați, în schimbul sumei de 200.000 de euro, s-a impus foarte rapid la campioana României. Astfel, italianul a fost decisiv în repetate rânduri pentru trupa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, iar acest lucru nu a trecut neobservat de către Gigi Becali, care nu s-a ferit să îl laude.
Acum, Juri Cisotti i-a oferit un răspuns omului de afaceri. Modest, italianul nu a dorit să-și asume foarte multe merite, vorbind despre forța lotului pregătit de Elias Charalambous.
„Mă bucur că sunt apreciat. Îmi fac treaba mea, să ajut echipa. Sunt jucător de echipă. Nu am făcut doar eu. Toată echipa a fost incredibilă. E patron. Când vorbeste despre mine îmi face plăcere, dar am găsit totul pentru a lua titlul. Suntem o câştigătoare meritată”, a declarat Juri Cisotti, conform as.ro.
Juri Cisotti, fericit pentru primul titlu din carieră
Juri Cisotti a tras lozul câștigător în momentul în care a ales să se despartă de Oțelul Galați și să semneze un contract cu echipa lui Gigi Becali. Italianul s-a impus foarte rapid în primul 11 și a ajutat-o pe FCSB să cucerească un nou titlu de campioană a României.
Acesta este primul titlu din cariera lui Juri Cisotti, iar italianul s-a arătat extrem de fericit pentru alegerea pe care a făcut-o. Totodată, jucătorul în vârstă de 32 de ani a dezvăluit și care au fost cele două elemente esențiale, care l-au ajutat să se impună la noua echipă.
„Mă simt foarte bine. Sunt foarte fericit că am câştigat primul meu titlu din carieră. Acum trebuie să ne concentrăm pe meciul de sâmbătă, dar trebuie să ne bucuram de acest moment.
A fost obiectivul meu. Nu am crezut că pot lua titlul aşa repede. Munca şi sacrificiul au fost importante. Acum, mă bucur de acest moment”, a mai spus italianul, conform sursei menționate anterior.
Leave a Reply