
Ionuț Panțîru (28 ani), fostul jucător de la FCSB, a semnat cu FC Voluntari în ianuarie 2025, fiind adus la insistențele lui Gigi Nețoiu, care preluase frâiele formației ilfovene.
La vremea respectivă, „Comandantul” promitea „buget nelimitat”, astfel că fundașul a iscălit pe un contract de 12.000 de euro lunar primul sezon, 13.000 în al doilea.
Ionuț Panțîru, trimis la echipa a doua pentru că nu renunță la un salariu care se dă numai la FCSB
Între timp, după plecarea lui Gigi Nețoiu, mai mulți fotbaliști au reziliat angajamentele, având contracte extrem de bănoase, sub posibilitățile divizionarei secunde.
Surse ProSport susțin că singurul care s-a încăpățânat să nu se semneze rezilierea a fost Panțîru, care a fost trimis la echipa secundă, urmând, astfel, să evolueze în Liga 3.
Antrenorul Florin Pîrvu îl preferă pe postul lui pe Alexandru Șuteu, care este internațional de tineret.
Fundașul stânga Ionuț Panțîru a cucerit trei trofee cu FCSB: titlul, Cupa și Supercupa României, fiind transferat în 2019 de la Poli Iași. În urma acelei tranzacții, gruparea din Copou s-a ales cu suma de 200.000 de euro, precum și cu un procent în valoare de 20 la sută dintr-un eventual viitor transfer
FC Voluntari a ratat promovarea cu Mihai Iosif antrenor, iar acum încearcă același obiectiv cu fostul tehnician al Petrolului, Florin Pîrvu.
Gruparea ilfoveană debutează în sezonul competițional 2025/2026 a ligii secunde cu un meci disputat pe teren propriu, împotriva formației Metalul Buzău, în cadrul etapei inaugurale programate pentru 2 august.
Numele noi pentru noul sezon sunt Ion Gheorghe, Matko Babic, Florian Haită și Mickael Panos, dar și o pleiadă de tineri precum Ianis Vencu, Alex Maxim, Robert Petculescu și Ștefan Ioniță.
Care va fi prima etapă la eșalonul secund?
Federația Română de Fotbal a stabilit, marți, prin tragere la sorți, programul sezonului regulat din cadrul ediției 2025-2026 a Ligii 2, care va debuta la 2 august.
În urma tragerii la sorți, în prima etapă din sezonul 2025-2026 al eșalonului secund vor avea loc următoarele partide:
- FC Voluntari – Metalul Buzău
- CSM Slatina – CS Gloria Bistrița
- CS Afumați – FC Bacău
- Politehnica Iași – Ceahlăul Piatra Neamț
- CS Tunari – Steaua București
- Concordia Chiajna – Câmpulung Muscel
- CS Dinamo București – CSC Dumbrăvița
- ACSM Reșița – CSM Olimpia Satu Mare
- FC Bihor Oradea – CSC Șelimbăr
- ASA Tg. Mureș – Corvinul Hunedoara
- Chindia Târgoviște – Sepsi OSK
Leave a Reply