Fost fundaș de națională, Costi Dima s-a retras la 25 de ani și a înlocuit Liga 1 cu HoReCa: „Întâi la vase, la măturat” » Crescut de Dinamo, ofertat de FCSB și păcălit în Ucraina

Astăzi, la 26 de ani, fundașul cu peste 50 de apariții în prima ligă a României s-a detașat complet de fosta viață. A preluat afacerile tatălui și punctează în zona HoReCa, administrând un restaurant cu specific tradițional din Sectorul 2 al Capitalei.

Fără să fi fost apăsat vreodată de grija zilei de mâine, Dima spune că a pornit de jos după ce a încheiat-o cu fotbalul, contrar prejudecăților din jur: „Am fost la vase, la bucătărie, la măturat, să nu cumva să credeți că am început să dau ordine!”.

Într-un interviu întins pe aproape 90 de minute, fostul stoper de la Astra, UTA și Sepsi, care a prins tainele fotbalului la Dinamo și a fost căpitanul mai multor naționale de juniori, explică pe îndelete motivele pentru care a închis ușa-n nas fotbalului, le vorbește foștilor colegi despre cumpătare și educație financiară și povestește episoade care de care mai suculente: de la țeapa din Ucraina până la oferta aflată de la maseur și tête-à-tête-ul furtunos cu Hagi.

Antreprenor abia ieșit din crampoane, Dima și-a expus filosofiile care-i guvernează mai nou activitatea, divulgând câteva dintre cauzele pentru care n-a dat pe dinafară cu popularitatea prin vestiarele pe care le-a frecventat.

„Am învățat că fotbalul nu e totul în viață! Ce faci după ce termini cu el?”

– Costi, ce faci, cum ești? Ai încheiat-o cu fotbalul profesionist, ai surprins multă lume cu decizia aceasta.
– Nu știu câtă lume știe. Cei apropiați știu, fiindcă a trecut aproximativ un an de zile de când am luat această decizie. Prin octombrie 2024 am luat decizia să pun stop.

– Cum ai ajuns la această decizie? Cum de te-ai hotărât să-ți închei cariera la doar 25 de ani? Nu jucaseși un singur meci în prima ligă… Ai fost crescut la Dinamo, ai jucat la naționalele de juniori, ai prins peste 50 de meciuri în prima ligă. Ce s-a întâmplat, ce te-a determinat să ajungi în acest punct, să o „rupi” cu fotbalul la 25 de ani?
– Sincer să fiu, am luat această decizie împreună cu familia în toamna anului trecut. Eu întotdeauna am avut un principiu foarte clar pe care m-am bazat, pe care l-am învățat de la tatăl meu. Acela că fotbalul nu este totul în viață! Și că trebuie să axez întotdeauna pe niște lucruri serioase, care îmi asigură în acest moment liniștea și fericirea. De când eram mic copil, el, personal, a avut această dorință ca eu să mă las de fotbal pentru a mă ocupa de business-urile pe care le are el. Am văzut că Dumitru Dragomir îi spunea nepotului lui, care are 18-19 ani: «Cât câștigi din fotbal timp de 12-13 ani, cu un salariu mediu la FCSB? Un milion, un milion și jumătate, două milioane? Uite de la tataie banii ăștia, ia și pune mâna pe carte!» Este un aspect pe care multă lume nu-l înțelege și am făcut această paranteză pentru a scoate în evidență acest lucru.

– Așa.
– Încerc să transmit prin acest interviu și faptul că tinerii trebuie să fie foarte atenți în momentul în care se apucă de un sport, să-și continue studiile, să învețe carte cât se poate de mult, pentru că este foarte importantă. Vedem în multe cazuri pe care le întâlnim sau auzim foști mari sportivi de performanță, din orice domeniu, că, după ce se lasă, au anumite probleme.

– De ordin financiar, în principal.
– De ordin financiar și personal, pentru că sportul, vrem sau nu să recunoaștem, îți ocupă foarte mult timp și necesită foarte multă concentrare efectivă, chit că vorbim doar despre acele două ore de antrenament, care nu sunt doar două ore. Este și foarte multă muncă în spate. Antrenamente private, preparatori sportivi, fitness coach, fiecare ce are nevoie. Iar marea majoritate uită de acest aspect foarte important al vieții: ce faci după ce termini?! Mulțumesc bunului Dumnezeu și familiei, am luat această decizie de a termina cu fotbalul inclusiv pentru faptul că aveam în spate, deja, ceea ce să fac, deja eram implicat, de mic, într-o oarecare măsură, în aceste business-uri pe care tatăl meu le-a avut. Știam în mare parte cum se desfășoară lucrurile. Să nu cumva să credeți că am început să dau ordine. Nu! Am început așa cum o face orice om sănătos la cap, la vase, la bar, la bucătărie, măturat… Lucrurile esențiale pentru a ști ceea ce înseamnă și cu se mănâncă diferite ramuri din acest business.

– Totuși, nu mulți tineri fac trecerea asta. Tu vorbești despre un aspect important și neglijat, într-adevăr, cel al educației financiare… Dar tu ai făcut trecerea aceasta la doar 25 de ani, când erai în floarea carierei, erai tânăr. Știm că viața de fotbalist e și frumoasă, din multe puncte de vedere, dar tu ai părăsit devreme lumea aceasta. De unde deduc că au fost multe probleme financiare pe la cluburile pe la care ai trecut. La Astra bănuiesc că ai pătimit multe, dar hai s-o luăm progresiv.
– Ideea este așa. Cu toate că la Astra au fost anumite probleme financiare… E o mare greșeală pe care o acceptă jucătorii. Eu am fost tipul de jucător care întotdeauna și-a cerut drepturile personale, și, dacă am putut să ajut și alți colegi, am făcut-o. Chiar dacă n-am făcut-o vocal, n-am fost genul care să atragă atenția doar pentru a o face… Colegii cu care sunt mai apropiat știu asta foarte bine. Mie întotdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile diplomat și să încerc să ajut cât mai mult prin discuții cu diferiți oameni din cluburile la care am fost. Am încercat să ajut cu ceva, chiar dacă n-am făcut-o vizibil. La fel cum nu mi-a plăcut nici ideea de a merge în sala de forță doar pentru ca antrenorul sau preparatorul să vadă. Nu! Sunt niște lucruri doar de fațadă, iar mie nu-mi place să fac lucrurile de fațadă. Eu întotdeauna am zis diplomat și concis, face to face, nu am avut de ce să mă ascund sau să fac lucruri doar de dragul de a le face.

– Continuă.
– Tocmai de asta spun că mulți dintre foștii mei colegi, actuali jucători, greșesc chestia aceasta. Fiindcă acceptă niște compromisuri cu contractele, cu banii neprimiți, cu restanțele. De asta nici nu am fost un jucător foarte iubit de către diferitele conduceri de la care cluburile pe la care am fost. Fiindcă întotdeauna am vrut să-mi cer drepturile. Sunt mulți care acceptă aceste compromisuri, pentru că îi și ajută în dese cazuri. Te ajută să joci mai mult, să fii mai privilegiat, să fii acolo… În pole-position, ca să folosesc un termen din Formula 1.

 

– Cât ai avut cel mai mult restanțe salariale? Pe câte luni s-au întins? La Astra, situația era dramatică la un moment dat.
– Hai să-ți zic o chestie foarte mișto legată de Astra. Chiar dacă Astra a avut anumite restanțe, cred că s-a ajuns și la 3-4-5 luni, întotdeauna banii au fost primiți. Până într-un punct, acela al retrogradării, când au apărut niște probleme nu știu de ce ordin… Fiindcă era o echipă bună. Cu un an înainte, echipa fusese timp de șase luni pe primul loc, apoi au apărut problemele financiare și am coborât ușor-ușor. Cred că am terminat pe 3.

– În 2020, dacă nu mă înșel. Fiindcă în 2021 Astra n-a mai prins play-off-ul, chiar dacă ați ajuns până în finala Cupei României.
– Da. În sezonul 2019-2020, Astra a terminat pe locul 3, doar că n-am avut dreptul să jucăm în cupele europene din cauza restanțelor. Cu toate acestea, perioada Astra a fost una foarte frumoasă. Și am și avut o comunicare super OK și cu conducerea clubului. Nu știu cum s-a întâmplat ca anul următor să se întâmple ce s-a întâmplat. A fost trist, fiindcă nu meritau, cu toate problemele care au fost. Dar acest compromis pe care mulți fotbaliști îl acceptă nu e de bun augur.

– Cumva, e toxic pe termen lung, spui tu.
– Pe termen lung, s-a demonstrat! N-o spun eu, nu sunt un mare cunoscător, dar s-a demonstrat că este toxic, iar oamenii pot vedea cum trăiesc anumite cluburi, nu toate. De pe șase luni pe următoarele șase luni, cu împrumuturi, bănci, o instabilitate totală.

– În condițiile acestea, cât de mult regreți că ai început să practici acest sport? I-ai dedicat tinerețea, adolescența și te simt dezamăgit că ai trecut prin aceste lucruri. Pe o scară de la 1 la 10, cât de dezamăgit ești de fotbalul românesc?
– Sincer să-ți zic, dezamăgit că am terminat eu nu sunt deloc! Chiar sunt foarte fericit și bucuros de decizia pe care am luat-o. Într-adevăr, sunt mai mult decât dezamăgit de lumea aceasta, pe care, atunci când m-am apucat de fotbal, nu o credeam a fi așa. Colegii mei mari de pe vremea aceea, când eu aveam 16-17 ani, iar ei aveau 37-38, îmi spuneau: «Ai să vezi că fotbalul nu se joacă doar pe dreptunghi!». Nu există! Dar, într-adevăr, sunt mici chestii care nu se joacă doar pe dreptunghi.

Dus de nas în Ucraina: „Antrenorul și directorul sportiv așteptau procente…Pentru mine, a fost șocant”

– După Astra, ai mai bifat niște experiențe…
– După Astra, eu am plecat în Ucraina.

– Unde ai bifat un singur meci, la Desna. Era până în startul invaziei din 2022… Dar ce s-a întâmplat acolo?
– Un caz foarte ciudat! Pe care nu l-am discutat cu absolut nimeni. Am plecat în Ucraina având încă patru oferte din străinătate la momentul respectiv. Nu mai aveam de gând să rămân în România, avusesem în momentul respectiv o ofertă din Turcia, o ofertă din Cipru și încă din Grecia. Toate trei avute în același timp. La diferență de trei zile, mi-a venit și oferta de la Desna, care era locul 2 în Ucraina. Gândindu-mă la carierele pe care le-au avut românii care au fost în Ucraina… La momentul respectiv, mi s-a părut o decizie luată supercorect. Numai că am întâmpinat niște probleme.

– De ce ordin?
– Când am ajuns, ei au achitat suma de transfer, una diferită de ce s-a discutat în România… Am fost întâmpinat senzațional acolo, au fost superprofesioniști, efectiv ca la echipele mari din Vest, cu o prezentare foarte frumoasă, televiziunea venită să mă vadă la aeroport. Antrenorul, personal, a venit să mă ia de la aeroport. (n.r. Oleksandr Ryabokon).

– Părea că e un climat extraordinar pentru tine, tu plecai după niște experiențe avute în România și credeai că, în sfârșit, a sosit momentul tău.
– În momentul în care am văzut că antrenorul vine să mă ia de la aeroport, mi s-a părut un privilegiu. Iar el s-a comportat exemplar cu mine până într-un punct. În cantonamentul premergător campionatului, toate lucrurile au decurs extraordinar. Am jucat toate meciurile, eram singurul jucător care a evoluat 90 de minute în toate amicalele. În amicalul de dinaintea primului meci, cel cu Zorya Luhansk, la fel, titular și 90 de minute. Am plecat pentru meciul cu Zorya direct din cantonament, dar n-am fost în lot.

– Și ai primit explicații?
– Că nu mi-a ieșit cartea verde. Am avut un semn foarte mare de întrebare, având în vedere că tu, ca și club, pregătești un jucător folosindu-l în absolut toate meciurile amicale, inclusiv ultimul, după cum bine știu ci toții, e cel mai relevant. Iar eu reușisem și să înscriu! Dar n-am avut cartea verde gata, iar atunci mi-am pus primul semn de întrebare că este o problemă. A venit al doilea meci, cu Dinamo Kiev. Toată săptămâna, în pregătirea lui, eu am fost în primul «11». În dimineața meciului, chiar râdeam cu ai mei, că veniseră să vadă meciul, jucam pe «Lobanovski», la Kiev. Eram pregătit de meci, dar dimineața, pe la ora 07:30, a venit secundul să mă trezească.

– Ce se întâmplase?
– Mi-a zis: «Vezi că ai meci la tineret, la U21». Am crezut că glumește. N-a glumit. M-am trezit, m-am dus, am jucat o repriză. Nu înțelesesem foarte clar ce s-a întâmplat. Am jucat o repriză, iar seara am fost rezervă (n.r. la echipa mare). Nu am înțeles la acel moment raționamentul.

– Dar ulterior bănuiesc că ai aflat ce s-a întâmplat, într-o formă sau alta.
– Abia în a treia etapă debutez, am jucat cu Inhulets Petrove, dacă nu mă înșel. Am mai avut un amical, după meciul cu Inhulets, jucam cu Dnipro. Din nou, am făcut un meci foarte bun, am jucat 90 de minute, iar toată săptămâna următoare au pregătit meciul cu mine. După ședință, ce au decis? Rezervă!

– Era ceva repetitiv, deci. Erai într-un ciclu de pregătire, te antrenai, dar sfârșeai prin a fi rezervă, a fi trimis la „tineret” sau exclus din lot.
– Da. Fie rezervă, fie neinclus în lot. Erau niște chestii care îmi dădeau cu virgulă, nu înțelegeam foarte bine ceea ce se întâmplă. Unde a fost punctul culminant? Aveam meci la Lviv, a fost aceeași abordare săptămânală… Am făcut deplasarea acolo 23 jucători, din ce îmi aduc aminte. Eram fix cu unul mai mult decât intră în lot. Am fost anunțat că nu sunt în lot în momentul în care am ieșit pe teren, la începerea meciului. Asta a fost și mai ciudat! Eram schimbat, făcusem încălzirea, mă pregătise preparatorul pe mine și pe alți doi colegi pentru a fi cele trei schimbări, primele. Pe mine mă pregătise pentru postul de fundaș stânga în acel meci, pentru că titularul era ușor lovit și nu știa cât poate să joace. După încălzire, a venit la mine directorul sportiv, nici măcar antrenorul sau antrenorul secund, și mi-a spus că nu sunt în lot. Atunci, a fost cel mai mare semn de întrebare.

– Dar ce s-a întâmplat din momentul în care antrenorul venea să te aștepte la aeroport și până la ipostazele acestea pe care tu le descrii? Care au fost explicațiile primite?
– Perioada din Ucraina a fost una foarte ciudată. Tatăl meu a aflat ulterior, la diferență de 5-6 luni după cele întâmplate, că directorul sportiv și antrenorul tot așteptau niște condiții pe care le-au discutat înainte și nu au primit ceea ce și-au dorit. Pentru mine, a fost șocant, am aflat foarte târziu. Eu nu știam despre acest subiect.

– „Niște condiții” însemnând…?
– Însemnând procentele lor! (n.r. comisioane pe care nu le primiseră) Din ce am înțeles, sunt niște lucruri legale pe care și le iau fiecare din tranzacțiile jucătorilor, mai ales dacă vorbim despre jucători tineri, de perspectivă. Sunt diferite procente, am văzut că așa se procedează la nivel mondial. Mai departe, nu am mai avut răbdare și nu am acceptat această variantă, pentru că eu am considerat întotdeauna, așa cum am spus mai devreme, că fotbalul se joacă pe dreptunghi! Chiar antrenorul secund de la Desna, la un an și jumătate distanță, a plecat la Metalist Kharkiv și chiar m-a sunat să mă duc acolo. Asta înseamnă că eu nu avusesem niciun fel de problemă, de niciun ordin, dacă ai lucrat 7-8 luni de zile cu un om, iar el te sună direct să te întrebe dacă te duci la acea echipă… Nu cred că problema a fost la mine. Dădeam teste fizice, dădeam și teste tehnice și niciodată nu am fost mai jos de primii cinci. Niciodată! Îmi dădeam toată silința, mă pregăteam exemplar tocmai pentru a nu da curs anumitor lucruri, care după câteva luni de zile s-au și confirmat.

– Tu n-ai vrut să auzi despre acea ofertă venită apoi dinspre Metalist. Începuse și războiul.
– Da, începuse războiul, am preferat să nu merg.

52 de meciuria bifat Costi Dima în prima ligă a României, pentru Astra, Sepsi și UTA, între 2017 și 2022

„Văd că oamenii vorbesc urât despre România… Să verifice și celelalte țări!”

– Salarial, cum a fost pentru tine perioada aceasta din Ucraina? În afara faptului că te-a măcinat fiindcă n-ai jucat și nu au fost respectate lucrurile care ți-au fost promise…
– Și din acest punct de vedere au făcut anumite greșeli. Nu numai în cazul meu, ci și în cazul colegilor. Cred că vorbim despre restanțe de 6-7 zile.

– WOW! Brusc, în România părea deja mai bine.
– Da… Așa s-a terminat capitolul din Ucraina. N-am mai vrut să aud. La diferență de nici o lună de zile după ce mi-am reziliat contractul, am primit o ofertă de la Nizhny Novgorod, din Rusia, dar nu mai voiam… Că tot vorbim de România…

– Așa.
– Să știți că foarte mulți oameni spun că: «Dom’le, ce e la noi, cum e în România…». Aș vrea să le scot în evidență faptul că, până să vorbească urât de România, să verifice și celelalte țări. Că noi, românii, avem tendința să spunem că avem cele mai proaste străzi, cele mai proaste autostrăzi, că suntem cei mai proști, că suntem nu știu cum, că nu știu ce n-avem… Generalizând, e o tendință pe care o vedem în întreaga societate, aceea de a spune lucruri legate de țara noastră, care nicidecum nu este mai prejos decât alte țări din lume. Nu spun doar de Europa, ci din lume! Cu bune, cu rele, România îți asigură niște chestii care prin străinătate nu le găsești. Tot fac unii calcule: «Plec în America, plec în Anglia, că-mi dau 5.000 de lire, 6.000 de dolari…» Dar chiria e mai mare, alimentele sunt mai scumpe, iar nivelul de trai e mult mai scump decât cel din România. Făcând o balanță încasare – profitabilitate, tot acolo ești! Numai că tu, psihic, te minți că tu câștigi 5.000 de lire, spre exemplu. Și tot avem tendința aceasta…

– Resimți lucrurile acestea în noua ta viață, cea de businessman, de proprietar în HoReCa? Că bănuiesc că interacționezi cu foarte multă lume, din diverse sectoare.
– Da, observ tendința asta. Și nu e tocmai OK. Și ca să fac o paralelă cu fotbalul, tendința să spunem că la noi e cel mai rău, cel mai urât… Într-adevăr, nu putem spune că avem o infrastructură deosebită. Eu știu de ce m-am lovit, pentru că am fost tipul de jucător căruia i-a plăcut foarte mult să se antreneze separat, să facă foarte multe antrenamente personale. Nu mi-a plăcut să fac acea sală de dinainte de antrenament, cu colegii, ca să mă vadă antrenorul sau preparatorul fizic. Am preferat s-o fac în mediul privat, cu un profesionist, după analize făcute, după un program făcut corect, cu care de multe ori antrenorii pe care i-am avut n-au fost de acord.

– De ce nu erau de acord?
– Pe motiv că «mă obosesc». În schimb, ei erau de acord cu acea sală făcută de complezență. Din păcate, după cum putem observa la cel mai înalt nivel, jucătorii au fitness coach, preparator fizic, nutriționist. Și fac și acel antrenament din sală. Uitați-vă la marea majoritate a jucătorilor acum retrași, vorbesc despre ei cum se antrenau foarte mult acasă, nu despre cum se antrenau la teren. În acest sens, sunt foarte puțini conducători de club, antrenori, care să vadă ceea ce ești, nu ceea ce vrei să pari! Foarte puțini! Eu am un exemplu pe care chiar îmi doresc să-l dau, pentru că am o relație superapropiată cu el, îl respect și mă respectă foarte mult.

– Te rog! Despre cine este vorba?
– Este actualul manager de la Csikszereda, domnul Janos Bokor. Fostul președinte de la Sepsi. Eu am lucrat cu dânsul la Sepsi și ulterior am rămas apropiați și discutăm inclusiv acum. Am terminat-o cu fotbalul, dar continuăm să avem același dialog. Chiar în urmă cu câteva săptămâni am discutat și am vorbit anumite subiecte. Pe el pot să-l dau exemplu de om inteligent, care știe ce-și dorește și, dacă îi este dată mână liberă, poate să facă niște lucruri extraordinare!

– Dar dacă ar fi să faci o balanță între oamenii de fotbal cu care ai interacționat și colaborat, sunt mai mulți cei care te-au dezamăgit decât…?
– Da! Cum am zis, de asta îi îndrum pe viitorii sportivi, fiindcă nu mă refer doar la fotbal, să fie foarte atenți cu alegerile lor, cu o atenție sporită a părinților către viața lor personală și profesională, pentru că părinții nu trebuie să se culce pe o ureche spunând că au ajuns copiii sportivi de performanță! Nici copiii nu trebuie să se culce pe o ureche știind că au anumite rezultate, pentru că apar lucruri imprevizibile și trebuie să fii întotdeauna pregătit să ai o variantă de rezervă, un plan B. Acel plan B, de multe ori, poate să fie decisiv. Cum putem vedea asta? Sunt foarte multe cazuri care, după ce termină cu sportul, nu știu ce să facă. Nu au un orizont. Și acolo apar diferite decizii greșite, tentații… De asta spun că e foarte importantă școala, la fel cum foarte importantă e familia. Dacă familia îți e alături, cum mi-a fost mie…

– Tu ești un caz fericit, privilegiat, în sensul în care a avut cine să te ghideze, să te mențină pe un drum corect.
– Da, chiar pot să spun că sunt un caz fericit. Asta au făcut dintotdeauna. De când m-am apucat de fotbal, taică-meu și-a dorit foarte mult, să mă ocup de afacerile lui și să o închei cu fotbalul. Întotdeauna mi-a scos în evidență chestia asta. Dar eu am fost un tip ambițios și nu am pus stop în acele momente… Am avut un trecut legat de echipele naționale, legat d echipele de club… Domnul Bokor poate să confirme, la vârsta de 18 ani, am avut trei oferte de la echipe din Anglia, toate au vrut să mă cumpere.

De ce n-a reușit la Dinamo: „Domnul Bratu își făcuse altă strategie…”

– Mai erai sub contract cu Dinamo atunci?
– Da, însă eram împrumutat la Sepsi.

– Voiam să abordăm subiectul acesta. Toată lumea se aștepta atunci ca, după ce ai jucat 20 și ceva de meciuri la Sepsi în prima ligă, să te întorci și să faci parte din celebrul proiect „New Dinamo”…
– Un proiect care a avut o tentativă, dar… A rămas la stadiul de tentativă. A fost o discuție la momentul respectiv să mă reîntorc la Dinamo din iarnă. După toate ofertele pe care le-am avut la momentul respectiv, absolut toți colegii și cei din club au crezut că nu o să mă reîntorc la pregătire, pentru că ofertele erau foarte tentante din toate punctele de vedere. Inclusiv Dinamo a vrut să mă reîntorc, numai că eu mi-am dorit să continui la Sepsi.

– Parcă a fost și o clauză la mijloc, din ce-mi aduc aminte.
– Da, și acolo a fost o chestie foarte complicată. Patronul celor de la Sepsi a declarat, undeva în primăvară, ca Dinamo să-și ia gândul de la mine, fiindcă a achitat deja clauza. Se vorbea despre acest «New Dinamo» dar, în timpul unei emisiuni televizate, patronul lui Sepsi a intrat la TV și a spus că a achitat clauza. Numai că au fost niște probleme. Eu semnasem pe patru ani cu Sepsi, semnasem contractul, clauza a fost activată, dar s-au întâmplat niște chestii și nu am mai ajuns la pregătirea de vară cu Sepsi.

– Ai ajuns, în schimb, la pregătirea de vară cu Dinamo, cu Florin Bratu antrenor. Lumea aștepta atunci ca în vară să existe o continuitate cu tinerii, în play-out-ul câștigat deja debutaseră foarte mulți tineri.
– Da. A fost un moment foarte ciudat. Într-adevăr, domnul Bratu mă sunase în iarnă, pentru că nu știa ce fac. Rămân la Sepsi, nu rămân. Mi se activează clauza, nu mi se activează. El, practic, s-a trezit cu mine la pregătire în vară. Eu spunându-i că nu știu exact ce se va întâmpla, pentru că, personal, îmi doresc să rămân la Sepsi, iar eu semnasem deja contractul cu ei, pe patru ani. Apoi s-au mai schimbat lucrurile și am ajuns în pregătire la Dinamo. Dar am plecat fix după cantonament. Nu mă avea în vederi, își făcuse o cu totul altă strategie. Chiar dacă noi discutaserăm în prealabil în iarnă… Cărțile erau făcute, lotul era făcut.

– Dacă ar fi să ai vreun regret, regreți că n-ai apucat să te impui la Dinamo, în contextul în care tu ai fost crescut acolo?
– Nu! Îi mulțumesc domnului Mircea Rednic. El m-a debutat într-un meci de Cupa Ligii (n.r. Dima a fost rezervă într-o partidă disputată la Chiajna, în Cupa Ligii, în 2016) Nu mai știu ce meci era, nu mai știu dacă era Cupă, Cupa Ligii, ce mai era la momentul respectiv. Domnul Rednic m-a luat de la echipa a doua și, la o săptămână jumătate distanță, am și debutat. Și am fost inclus în lot ulterior în mai multe meciuri. Iar în campionat am fost rezervă. Vara următoare, el a plecat.

„Nu am regrete, nici nostalgii. Am ajuns în punctul unde voiam să ajung”

– Vorbeam un pic mai devreme despre Ucraina. Bănuiesc că nivelul tău de toleranță față de lucrurile pe care le experimentai în fotbal începuse să scadă. Apoi a venit UTA…
– Da. Când am semnat cu UTA, eu semnasem pe trei ani. Nu am semnat pe un an. Însă a fost dorința mea expres să plec. Cei din club au fost foarte supărați că mi-am dorit să plec. În vara aceea, din cauza circumstanțelor și faptului că voiam să mă întorc mai aproape de casă, am luat decizia asta. Dar ei au fost supărați, fiindcă eu mai aveam contract încă doi ani de zile. Într-adevăr, am început un pic mai greu acolo din cauza perioadei din Ucraina. Eu trebuia să semnez în Grecia, ofertele au venit una după cealaltă. Trebuia să plec la FC Nizhny Novgorod în luna iulie, nu am mai plecat. Apoi, în august, am avut parte de două oferte. Am avut de la Westerlo, în Belgia, și Apollon Smyrnis, în Grecia.

– Nu s-a concretizat nimic.
– Îmi doream în Grecia, era și aproape de casă, echipa fiind din Atena. Îmi convenea de minune, numai că am avut o problemă cu actele. Am ajuns acolo, am făcut vizita medicală, am semnat și, la semnarea contractului, avocatul lor a găsit o problemă la fostul meu contract din Ucraina. Și nu am mai putut fi înregistrat. Practic, actualul contract, care trebuia înregistrat la Liga Profesionistă din Grecia, nu s-a mai putut face. Și deja se făcuse septembrie, avusesem niște discuții cu un agent care aștepta după Greuther Fürth, în Zweite Bundesliga, ceea ce m-a făcut să fiu foarte atent la ei. Nu s-a mai concretizat și mai departe am luat decizia să merg la UTA. Cunoșteam foarte bine staff-ul și știam că pot să-mi revin. Și mi-am și revenit.

– Simți că ți-ai dat un restart la Arad atunci. Parcă Laszlo Balint era pe bancă.
– Da. Doar că, după a treia etapă, a plecat. Mi-a oferit încredere. În penultimul amical, chiar făcusem o greșeală destul de gravă. Nu am primit gol, dar fusese ceva destul de grav. Dânsul mi-a explicat greșeala aceea într-un mod foarte frumos și a contat pe mine de la primul meci. De ce? Fiindcă, în momentul în care am venit și am semnat, îmi era foarte greu să-mi revin și să joc în trei-patru săptămâni, în condițiile în care eu nu m-am pregătit singur, cu preparatorul și cu fitness coach-ul cam patru luni și jumătate. Cunoscându-l foarte bine pe preparatorul fizic de la UTA, știind și el în ce fel mă pregătesc, am intrat foarte rapid cu echipa. Știa potența fizică pe care o am, dar am început pregătirea cu echipa după o săptămână și jumătate, în condițiile în care atacantul care a venit atunci fix în aceeași perioadă a început pregătirea după o lună de zile!

– Nu-ți pare rău că nu a fost contextul de așa natură încât să rămâi mai mult la UTA atunci?
– Nu. Și ți-o zic foarte sincer. Toate lucrurile au dus într-un punct… Iar eu mă bucur că mă aflu în acest moment în acel punct. Eu întotdeauna am știut care e diferența dintre angajat și angajator. Și am fost educat în acest sens. E o diferență foarte mare. Toate lucrurile care mi s-au întâmplat mă bucură, altfel nu ajungeam în punctul ăsta. Nu am niciun fel de regret. Absolut niciunul!

– De obicei, fotbaliști au tendința de a-și exprima diverse regrete atunci când vorbesc despre carierele lor în interviuri.
– Eu nu am. Absolut deloc, pentru că, efectiv, am ajuns în punctul pe care mi l-am dorit.

– Regrete, nu. Dar nostalgii?
– Nici.

Coleg cu Vlad Dragomir, Moruțan, Screciu: „N-am avut foarte multe prietenii, nu mai țin legătura”

– Mă uitam pe CV-ul tău la capitolul naționalelor de juniori. Ai fost la U15, U16, U17, U18, U19, U21 și am remarcat că ai fost coechipier cu oameni care acum sunt la prima reprezentativă și au fost în prim plan la ultima acțiune, Vlad Dragomir, Moruțan, Screciu. Tudor Băluță nu mai e acum la națională… Ați avut o generație interesantă și am văzut că tu ai fost căpitan. Atât la U18, cât și la U19. Țin minte că ai și ieșit la un moment dat în presă cu un discurs de lider, după un meci pierdut.
– Da. După meciul cu Ucraina, când luase Moruțan „roșu” prin minutul 77 și ne-au egalat, iar apoi ne-au și bătut. Nu știu dacă o știe foarte multă lume… Când era Christoph Daum, Dumnezeu să-l ierte, selecționer…

– Așa.
– Și-a trimis secundul la un meci. El promova foarte mulți tineri, era adeptul promovării tinerilor. Și și-a trimis secundul la un meci de-al nostru cu Scoția, pe care l-am și câștigat. La următoarea acțiune a naționalei, dacă nu mă înșel, trei jucători, printre care și eu, am intrat în vederile lui pentru următoarele acțiuni. Eram trei.

– Tu spui că l-ai apreciat pe Daum pentru că se orienta către zona aceasta de juniori, însă el a avut foarte, foarte mulți critici în fotbalul românesc.
– Da, dar uitați-vă câți jucători tineri a adus la națională în momentul respectiv.

– Mai ții legătura cu colegi din generația aceasta despre care am vorbit?
– Nu, nu mai țin legătura. Nu am avut foarte multe prietenii. Chiar a zis Cristi Chivu într-un podcast, până să semneze cu Inter, că nu vrea să jignească, dar fotbaliștii sunt cei mai egoiști oameni pe care i-a cunoscut. El a spus-o. Iar Cristi Chivu, din punctul meu de vedere, are tot dreptul să vorbească și să dea verdicte asupra foștilor, actualilor și viitorilor colegi, antrenori, oameni din conducere, etc. În afară de Gabi Torje, care este un om senzațional, cu care păstrez legătura, mai vorbesc cu Laurențiu Buș și cu Marius Alexe, un om de nota 10.

– În ce context l-ai cunoscut pe Marius Alexe, fiindcă el era mult mai mare decât tine, erau mulți ani între voi. Nu v-ați intersectat la Dinamo, din ce-mi amintesc.
– Marius e mai mare ca mine, da, cred că e născut în 1990. Chiar îmi este și client aici (n.r. în restaurant). Și am mai păstrat legătura, chiar și atunci când jucam. Îl mai întrebam diverse lucruri. Chiar ne-am întâlnit în urmă cu ceva timp și i-am zis că eu am debutat la Dinamo cu tricoul cu numărul 55, care era al lui. Când s-a întors la Dinamo, avea numărul 55, apoi el a plecat la Karabükspor, în Turcia. Mie încă nu-mi făcuseră echipament, așa că am jucat cu tricoul lui. Dar cel mai mult țin legătura cu Gabi Torje.

– Să reluăm firul cronologic al carierei tale… După UTA, ai mai jucat la Chindia, puțin la Metaloglobus, puțin la Chiajna, apoi te-ai oprit. Cum au fost aceste experiențe?
– Destul de scurte. Și am conștientizat mult mai mult ceea ce îmi doresc să fac datorită lucrurilor care mi s-au întâmplat. Am reflectat foarte mult asupra deciziei, pentru că ceea ce am întâmpinat, mai ales la Târgoviște… Ceea ce a urmat cu echipa nu a fost întâmplător. Nu am putut să nu spun lucrurilor pe nume și am deranjat destul de mult.

– Pe cine ai deranjat, pe domnul Ghergu?
– Pe mai mulți, nu mai știu exact. Nu cunosc amănunte referitoare la oamenii pe care i-am deranjat.

– Fotbalistic, totul s-a terminat în octombrie 2024, cu o ultimă experiență la Chiajna.
– Da, în perioada în care erau domnul Liță Dumitru și Ilie Poenaru. După UTA, eu deja mă retrăgeam foarte mult către casă. Chiar dacă am mai avut oferte din străinătate și din țară, ele erau foarte departe de casă și nu-mi mai doream. Tot ceea ce era departe de acasă primea direct răspunsul „nu!”. Până la urmă, am pus punct în octombrie. A trecut un an, mă simt foarte bine.

Viața în HoReCa: „Cel mai greu domeniu!”

– Cum e viața de businessman, de proprietar?
– Nu eram chiar novice în acest domeniu, taică-meu a avut știința să mă pună să învăț tainele începutului de HoReCa. Încă mai am foarte multe lucruri de învățat, care este un domeniu foarte vast. Domeniul ospitalității este foarte greu. După cum spun oamenii din diverse business-uri, poate cel mai greu domeniu! Pentru că trebuie să mulțumești omul. Și tu nu oferi un produs. Tu oferi un întreg. Primirea, așezarea la masă, luarea comenzii, servirea, prezența, amabilitatea și, nu în ultimul rând, plecarea. Este un cumul de factori pentru a-l face pe om să se simtă bine. Este o artă să-l faci să se întoarcă.

– Deduc că ești mulțumit, per total, de cum arată viața ta astăzi.
– Da. Urmează și alte proiecte.

– E criză? O simți? Spune-ne din postura de businessman.
– Nu știu să-ți zic… Chiar am revenit de curând din vacanță. Toată lumea vorbește despre această criză totală. În locul în care am fost, nu știu unde era criza, că erau sute de mii de oameni. Oameni care n-au cum să nu cheltuiască bani în locul respectiv. Trebuie să te cazezi undeva, să mânânci, sunt niște lucruri necesare traiului de zi cu zi, mai ales într-o vacanță. De asta spun că depinde foarte mult pe cine întrebi de această criză. Eu, personal, din ceea ce văd, în România vorbind, noi avem tendința să spunem că la noi e urât. De bine de rău, în România, față de multe alte țări, nu știu câți oameni nu au ce să pună pe masă, nu au ce să bea. Într-adevăr, sunt și cazuri nefericite la noi în țară, dar sunt și mai multe cazuri nefericite în alte țări.

– Apropo de treaba cu educația financiară. Sunt anumite contraexemple pe care n-o să le menționăm cu nume și prenume, dar ai cumva pe cineva pe care admiri pentru cum s-a descurcat după ieșirea din fotbal, din sport? Noi am realizat un interviu în primăvară cu George Țucudean, care e implicat în zona de business.
– Da, este un exemplu pozitiv din toate punctele de vedere.

– Și el, ca și tine, a avut în spate o situație familială bună, la fel și pe partea financiară. Omul a pus punct carierei, nu are foarte multe regrete și dă înainte cu afacerile pe care le are.
– Și o face foarte bine, de ce să n-o spunem? Ați văzut ce hotel a deschis, crama pe care a deschis-o, castelul pe care l-a făcut în zona aceea. Vinul cu care intră pe piață. Sunt exemple pozitive, dar nu multe.

– Mai ai pe cineva pe care admiri din zona sportului în această zonă?
– Din lumea sportului, nu. Într-adevăr, am foarte multe cunoștințe cu care stau de vorbă și facem schimb de păreri pe diferite subiecte, chiar dacă sunt oameni mai în vârstă decât mine, mult mai experimentați. Cu toate astea, am avut și eu loc la masa lor. Dar, în ceea ce privește, sfătuirea despre business și raportul acesta încasare/cheltuială, o fac doar cu tatăl meu.

700.000 de euroajunsese să valoreze Dima în 2020, cea mai ridicată cotă de piață a sa. Evolua pentru Astra Giurgiu

„Nu am avut răbdare să stau la Hagi!”

– Am uitat să te întreb un lucru legat de experiențele din cariera ta. Cum a fost cu Hagi, cum a fost la Hagi și de ce nu ai jucat?
– Eu la Hagi nu am avut răbdare să stau! Veneam după un sezon bun la Sepsi, iar în august am semnat cu Viitorul. În decembrie am și plecat! Nu am avut răbdare! La Astra am semnat imediat, după ce m-au cumpărat de la Viitorul. În iarna în care am fost la Sepsi, pe lângă ofertele din țară, am avut ofertele din Anglia, iar la final de iunie mi-a venit o ofertă din Italia. Era vorba să mă antrenez la prima echipă și să joc la Primavera, cum au făcut alți colegi de-ai mei. Nu am acceptat la momentul respectiv, mi-am dorit să rămân în țară. După perioada Viitorul, unde nu am avut răbdare…

– Dar nici n-ai primit încredere. Sau n-ai beneficiat de suportul pe care l-ai avut în alte părți.
– Domnul Hagi m-a apreciat foarte mult pentru că m-am pregătit foarte bine. Și mereu îi demonstram că merit să joc, numai că dânsul îmi spunea numai: «Ai răbdare, ai răbdare, ai răbdare!». Iar eu nu am fost un tip tocmai răbdător. Am avut răbdare două luni, trei luni, până într-un punct în care nu am mai avut. S-a supărat foarte tare pe mine pentru că mi-am dorit să plec. Ulterior, mi-a reproșat acest lucru, că nu am avut răbdare.

– În privat?
– Da. Ne-am întâlnit după câteva luni bune și mi-a reproșat acest lucru. Dar în ultimele dăți în care ne-am întâlnit ne-am salutat normal.

– Ai spus că n-ai rămas cu foarte mulți prieteni din fotbal.
– Nici nu mi-am dorit.

– Dar cu inamici ai rămas?
– Nu. Eu nu i-am considerat niciodată inamici. Poate sunt persoane care consideră că aș avea ceva personal cu ei, că s-au întâmplat niște lucruri voite sau nevoite, fiindcă au fost puși, mulți dintre ei, în anumite situații delicate în anumite momente. Fără voia lor. Eu am avut un obiectiv clar, de mic copil.

„Am aflat de la maseur că am ofertă de la Legia. Alibec a văzut contractul pe masă”

– Care a fost acela?
– Obiectivul meu a fost să ajung în primele cinci campionate din lume. Nu s-a întâmplat chestia asta, am renunțat! Ăsta a fost target-ul meu! A fost momentul în care am fost pe val și eram aproape, cum a fost la Astra, unde am avut nu mai puțin de patru echipe mari – le consider eu – care m-au dorit la momentul respectiv. Legia Varșovia, de exemplu, de unde a avut ofertă și Alibec, fiindcă am avut în aceeași perioadă. Dorindu-l pe el, au văzut câteva meciuri de-ale noastre. Au insistat foarte mult să-l transfere, Astra nu l-a lăsat să plece la momentul respectiv și atunci a venit oferta și pentru mine.

– Și ce s-a întâmplat?
– Am aflat de ofertă de la maseur.

– Cum s-a ajuns la maseur? De ce n-ai aflat de la președinte, director sportiv, antrenor?
– Nu știu! Nu am aflat. Am aflat atunci de la maseur, iar ulterior Denis mi-a spus. Fiindcă el a fost în birou și a văzut ambele oferte. La o distanță de timp, am avut ofertă de la Sivasspor. Am fost aproape să-mi îndeplinesc obiectivul și, în ultimele două zile ale perioadei de transferuri… Abia promovase Benevento în Serie A, antrenor era Pipo Inzaghi. Am avut un acord verbal, se accidentase fundașul-central stânga de acolo și aveau neapărată nevoie. Aveau un buget normal, nu buget de milioane, și căutau un jucător tânăr, de perspectivă. Au avut de ales între mine, care eram atunci la naționala de tineret, și un belgian care era la naționala de tineret a Belgiei. Nu ne-am mai înțeles ulterior… Făcusem un meci bun la Astra la câteva zile după discuție, dar lucrurile s-au schimbat și am rămas. La nici cinci luni de zile, am plecat în Ucraina.

A refuzat FCSB fără să ezite: „Nu mi-am dorit să ajung acolo”

– Apropo de oferte, mi-am adus acum aminte că, la un moment dat, în 2020, ai mai avut o ofertă, venită într-un context special, de la FCSB. Fiindcă aveau jucătorii infectați cu COVID, ți s-a propus să vii să joci un meci, în preliminariile Europa League.
– Dar s-a schimbat ulterior varianta și ar fi trebuit să mergem acolo un an de zile. După ce a fost discuția inițială, de a merge strict pentru perioada Europa, ulterior a rămas discuția aceea în picioare, mai ales că cei de acolo își doreau să-l ia și pe Daniel Graovac. Aveau problema fundașilor centrali în acea perioadă. Și s-au gândit că ar fi mai bine așa. Achitau o sumă de bani, noi mergeam la ei și toată lumea era mulțumită.

– Doar că undeva s-a împotmolit.
– Eu, personal, nu mi-am dorit. Dani nu și-a dorit nici el, dar ulterior a ajuns la FCSB (zâmbește).

– Nu ți-ai dorit știind ce te așteaptă, gândindu-te că riști să intri într-un malaxor? Sau pentru că aveai un trecut la alt club? Financiar, bănuiesc că ar fi fost avantajos acolo.
– Da, din punct de vedere financiar, după cum putem observa, domnul Becali e bine. Cu toate că-l critică toată lumea… Să-și pună și ei întebarea ce ar face în locul lui, abia apoi să-i atribuie anumite adjective. Dar nu, nu mi-am dorit să merg la FCSB, eu eram cu gândul să merg afară. Având cele trei oferte una după cealaltă și știind că sunt aproape să plec, nu am luat în calcul.

– Te-ai gândit că, pentru tine, lucrurile pot evolua pe o pantă descendentă la FCSB? Poate și din punct de vedere al criticilor, expunerii…
– Nu neapărat! A fost reluată discuția cu ei la diferență de 6-7 luni după ce a fost episodul cu COVID-ul. Dar nu s-a materializat.

– Nu te mai întreb dacă regreți, că mi-ai dat numai răspunsuri negative.
– Nu, chiar absolut deloc. Am spus. Acela a fost target-ul meu, el nu s-a realizat… Personal, nu mi-am dorit, nu am fost de acord să fi jucat într-un campionat normal din Europa. De ce? Pentru că viața este frumoasă, dacă știi să ți-o construiești. Asta însemnând muncă, disciplină… Și am luat decizia aceasta cu sufletul împăcat.

16 aparițiia strâns Constantin Dima în naționalele U16, U17, U18, U19 și U21 ale României

„Nici nu vă imaginți cât mă ajută în viața actuală ceea ce am învățat în fotbal”

– La final, mai am câteva întrebări scurte pentru tine… Cel mai dificil adversar întâlnit? Cineva care ți-a dat mult de furcă.
– Un adversar foarte puternic întâlnit a fost Suedia, la tineret. Am jucat împotriva lui Isak, care acum e la Liverpool. Noi am câștigat împotriva lor de trei ori, ei având o echipă foarte bună… Mattias Svanberg, Isak, Joel Asoro, Dejan Kulusevski. Jucători buni.

– Sper să nu confund, dar ați bătut Rusia la un moment dat, iar în poarta lor era Safonov, goalkeeper-ul are a ajuns la PSG?!
– Da, el era. Am și înscris în meciul acela. Eram foarte mici. (n.r. își scoate telefonul, unde are o fotografie cu golul marcat în poarta Rusiei). La U16 eram. Și, ulterior, în campania de calificare pentru European, am jucat cu ei și la U19, i-am bătut cu 2-1.

– Cel mai amuzant coleg? Mai pe „caterincă”, în limbajul vestiarelor.
– (se gândește) Mai mult ironic, așa, având niște glume inteligente uneori, pe care mulți colegi nu le înțelegeau… Gabi Torje! Râdeam și încă râd cu el. Avea niște ironii foarte bine plasate uneori.

– La Astra ai fost coleg cu Gabi Tamaș, nu? Cum a fost să fii în același vestiar cu el?
– Am jucat un an și jumătate cu el. Experiență foarte vastă, eu l-am prins la 36 de ani. Se pregătea foarte bine, era cot la cot cu noi, cei tineri.

– De ce ești cel mai mândru la finalul carierei, după tot drumul parcurs în fotbal?
– Cel mai mândru sunt de faptul că am făcut o școală pe care n-am plătit-o. Pentru mine, perioada de activitate în fotbal a fost, efectiv, foarte multă școală. Am învățat enorm de multe lucruri. Nici nu vă puteți imagina cât de mult am învățat și cât de mult mă ajută în viața actuală ceea ce am văzut, ceea ce am auzit în acea perioadă.

– Costi, îți mulțumim pentru acest dialog!
– Eu vă mulțumesc și sper că v-a făcut plăcere să stăm de vorbă.