
FCSB a avut o vară agitată pe piața transferurilor. Gigi Becali a reușit să aducă patru jucători importanți – Denis Alibec (34 de ani), Dennis Politic (25 de ani), Daniel Graovac (31 de ani) și Mamadou Thiam (30 de ani). Totuși, campioana României nu pare să fi încheiat campania de achiziții, iar surpriza cea mare ar putea fi chiar revenirea lui Florinel Coman (27 de ani).
Internaționalul român s-a întors în această vară în Qatar, la Al-Gharafa, însă situația lui nu este una ideală. Coman nu a prins lotul pentru partida din prima etapă, câștigată de echipa sa cu 4-2 în fața celor de la Umm-Salal. Această absență a alimentat zvonurile privind o posibilă plecare, iar FCSB este gata să profite de context.
Nu ar fi pentru prima dată când fostul căpitan al roș-albaștrilor pleacă sub formă de împrumut. În iarna trecută, Coman a fost cedat la Cagliari, însă experiența în Serie A nu a fost una de durată. De data aceasta, Gigi Becali ar fi dispus să își asume o parte importantă din salariul fotbalistului, mai exact 500.000 de euro, doar pentru a-l readuce la echipa care l-a consacrat.
Florin Tănase ar fi fericit ca Florinel Coman să revină
Ipoteza întoarcerii lui Coman a fost comentată și de Florin Tănase (30 de ani), cel care îi cunoaște foarte bine atât stilul de joc, cât și valoarea. Fostul lider al FCSB-ului a transmis că o asemenea mutare ar fi un câștig uriaș pentru campioană, care își propune să domine și în sezonul actual al SuperLigii.
”Nu am vorbit cu el, nu am apucat. Doar câteva mesaje. Ar fi ceva foarte bun pentru noi, ne-ar ajuta foarte mult. Nu știu care e situația lui acolo, însă ne-ar ajuta foarte mult dacă ar veni”, a spus Tănase, conform EAD.
Dacă transferul se concretizează, FCSB ar putea alinia un compartiment ofensiv de temut, cu Alibec, Politic, Thiam și Coman, ceea ce ar transforma echipa lui Elias Charalambous într-o adevărată forță în lupta pentru trofee.
Leave a Reply