Gigi Becali este tot mai aproape de a-și vedea visul îndeplinit, respectiv ca FCSB să aibă un coeficient UEFA atât de mare încât să fie cap de serie până în play-off-ul pentru faza principală din UEFA Champions League.
Acesta este obiectivul miliardarului din Pipera pentru sezonul 2025 – 2026, iar potrivit ultimelor rapoarte, veștile sunt îmbucurătoare.
FCSB și-a dublat deja coeficientul UEFA! Performanță remarcabilă reușită de roș-albaștri, după rezultatele din Europa League
FCSB a adunat nu mai puțin de 14 puncte în faza principală din UEFA Europa League, iar acum este gata să se lupte pentru un loc în optimile de finală. Roș-albaștrii vor da din nou piept cu grecii de la PAOK, cu care se vor înfrunta în dublă manșă, pe 13 februarie, la Salonic, respectiv 20 februarie, la București.
Mulțumită rezultatelor remarcabile pe care le-a înregistrat până acum, FCSB a tras de una singură România în clasamentul coeficientului UEFA. Însă, mai presus de toate, campioana României și-a îmbunătățit propriul coeficient, ceea ce ar putea să o avantajeze considerabil în vederea sezonului următor, 2025 – 2026.
FCSB țintește un nou titlu de campioană în Superliga, ceea ce îi va permite să concureze din nou în preliminariile UEFA Champions League. Și, așa cum a anunțat deja Gigi Becali, roș-albaștrii visează să aibă un coeficient UEFA atât de mare încăt să fie cap de serie până în play-off-ul pentru faza principală a celei mai importante competiții intercluburi de pe continent.
Iar conform unui raport întocmit de cei de la Football Coefficient, FCSB este tot mai aproape de a-și îndeplini scopul. Dacă în sezonul 2024 – 2025, aflat încă în desfășurare, roș-albaștrii și-au început parcursul european cu un coeficient de 10.500, în stagiunea următoare, lucrurile vor sta radical diferit. Potrivit sursei citate, FCSB va avea un coeficient de 21.500!
Așadar, coeficientul ridicat, care se traduce printr-un potențial statut de cap de serie, o va ajuta pe FCSB să întâlnească adversare mai accesibile, în sezonul 2025 – 2026, în drumul către faza principală din UEFA Champions League.
Gigi Becali și-a făcut deja calculele
Înainte de partida cu Manchester United, Gigi Becali a transmis, în cadrul unui dialog pe care l-a purtat cu reporterii la palat, că și-a făcut deja toate calculele pentru sezonul european 2025 – 2026.
Dacă batem pe Manchester (n.r. – FCSB a pierdut cu 0-2) și facem 17 puncte (n.r. – au rămas cu 14 puncte), exact cât am zis. Cel mai important, bine, eu spun că sunt banii, dar cel mai și cel mai important este coeficientul. Noi am pierdut 2,5 acum cinci ani și am câștigat 13, deci facem 21. Dacă mai batem și pe Manchester ajungem cap de serie până în play-off, în Liga Campionilor. Asta e zestrea, puterea, ca să poți să intri în Liga Campionilor”, a declarat Gigi Becali, înainte de FCSB – Manchester United 0-2, la palat.
Toate rezultatele înregistrate de FCSB în Europa, în sezonul 2024 – 2025
- Virtus – FCSB 1-7
- FCSB – Virtus 4-0
- FCSB – Maccabi Tel-Aviv 1-1
- Maccabi Tel-Aviv – FCSB 0-1
- Sparta Praga – FCSB 1-1
- FCSB – Sparta Praga 2-3
- LASK – FCSB 1-1
- FCSB – LASK 1-0
- FCSB – RFS 4-1
- PAOK – FCSB 0-1
- Rangers – FCSB 4-0
- FCSB – Midtjylland 2-0
- FCSB – Olympiakos 0-0
- Hoffenheim – FCSB 0-0
- Qarabag – FCSB 2-3
- FCSB – Manchester United 0-2
Leave a Reply